Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Curtea de Apel Bucureşti judecă vineri recursurile faţă de contopirea pedepselor lui Gigi Becali

Publicat in Romania Libera, vineri 16 august 2013 ·

Curtea de Apel Bucureşti judecă, vineri, recursurile faţă de hotărârea Tribunalului Capitalei în cazul contopirii pedepselor lui Gigi Becali, prin care acestuia i-a fost aplicat un spor de şase luni, finanţatorul Stelei având astfel o condamnare de trei ani şi jumătate de detenţie, transmite Mediafax.

Tribunalul Bucureşti a decis în 27 iunie, după ce a judecat cererea de contopire a pedepselor lui Becali, să îi aplice acestuia un spor de şase luni de închisoare.

Decizia a fost atacată cu recurs atât de finanţatorul Stelei, cât şi de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), care ceruse un spor de pedeapsă de un an, pe motiv că Becali a comis o pluralitate de infracţiuni, cu grad ridicat de pericol şi în participaţie penală cu un anturaj infracţional.

În motivarea deciziei din 27 iunie, Tribunalul Bucureşti a arătat că Gigi Becali a dat dovadă de perseverenţă infracţională în perioada lungă de timp în care şi-a desfăşurat activităţile ilicite. "Referitor la sporul aplicat de 6 luni, tribunalul consideră că este suficient pentru a se atinge scopul educativ şi preventiv al pedepsei, acesta impunându-se în raport de perseverenţa infracţională a petentului şi perioada lungă de timp în care acesta şi-a desfăşurat activităţile ilicite", a notat judecătorul Tribunalului Bucureşti, în documentul citat.

Citeşte şi Un bărbat vrea la ÎNCHISOARE în locul lui Becali

În 20 mai, Becali a fost condamnat definitiv de instanţa supremă la trei ani de închisoare cu executare în dosarul schimbului de terenuri cu Ministerul Apărării Naţionale (MApN). Alături de acesta au primit pedepse de câte doi ani de închisoare cu executare fostul ministru al Apărării Victor Babiuc şi fostul şef al Statului Major General Dumitru Cioflină. Cei trei au fost încarceraţi în 20 mai la Penitenciarul Rahova, iar în 10 iunie au fost transferaţi la Penitenciarul Jilava.

Becali ma

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

BREAKING NEWS Banca Transilvania a anunţat oficial că a cumpărat BRD Pensii. Cea mai mare bancă din România intră pe segmentul de pensii private obligatorii Pilon II

Mediafax acum 7 ore
“Achiziţia este un pas strategic al Grupului Financiar Banca Transilvania, prin care dezvoltăm fondurile de pensii facultative - Pilon III, existente deja în oferta noastră, şi ajungem pe o piaţă nouă, fondurile de pensii administrate privat - Pilon

Jucătoarea de tenis, Sorana Cîrstea, a fost învinsă în primul tur la Roland Garros

Ziua Constanta acum 5 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de rusoaica Ana Blinkova cu 6-3, 3-6, 7-6 (10/5), marţi, în prima rundă a turneului de la Roland Garros, al doilea de Mare Şlem al anului. Cîrstea (34 ani, 30 WTA), cap de serie numărul 28, s-

Botoşani: O platformă apicolă cu 20 de stupi a luat foc, după ce a fost lovită de trăsnet - FOTO

News.ro acum 4 ore
O platformă apicolă cu 20 de stupi a luat foc, luni, în judeţul Botoşani, după ce fost lovită de trăsnet. Pompierii au fost solicitaţi să intervină, luni, după ce a luat loc o platformă cu 20 de stupi la marginea localităţii Hăneşti. ”La caz au ajun

ZF. Acţiunile Premier Energy s-au apreciat cu 8,5% în prima şedinţă de tranzacţionare

Mediafax acum 3 ore
Premier Energy vine la cota bursei la o evaluare de 2,64 mld. lei. Avans de 8,5% faţă de preţul din ofertă şi tranzacţii de 47 mil. lei în prima şedinţă de tranzacţionare, anunţă Ziarul Financiar.

Ce avere are generalul de la vârful SRI care se pensionează la 48 de ani

HotNews acum 7 ore
Adjunct al directorului Serviciului Român de Informații, Generalul Cristian Bizadea fusese numit în funcție în 2016. Acum, Bizadea se pensionează, la vârsta de 48 de ani. Cristian BizadeaFoto: SRI Potrivit celei mai recente declarații de avere, care

BEC anunţă că datele privind prezenţa populaţiei la vot vor fi colectate şi prezentate în timp real

Mediafax acum 5 ore
Biroul Electoral Central pentru alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2024 şi pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2024 (BEC) a adoptat în şedinţa din data de 28 mai 2024 „o Hotărâre referitoare

Vladimir Putin susţine că instructori occidentali se află deja în Ucraina şi se prezintă ca mercenari, avertizând că devin ţinte ale atacurilor ruseşti

News.ro acum 3 ore
Liderul rus Vladimir Putin a afirmat, marţi, fără a oferi dovezi, că instructori occidentali se află deja în Ucraina, pretinzând că sunt mercenari, şi a avertizat că ei vor fi în vizorul tirurilor ruse, relatează TASS. Interceptarea comunicaţiilor u

Marius Tucă Show începe miercuri, 29 mai, de la ora 19.30, live pe gândul.ro. Invitat: Adrian Oianu

Cancan acum 4 ore
Invitatul zilei este Adrian Oianu, politician. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Macron consideră că Ucraina ar trebui să primească permisiunea de a ataca cu arme occidentale baze militare în Rusia

G4Media acum 5 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a estimat marţi că ar trebui să i se permită Kievului să „neutralizeze” bazele militare de unde Rusia lansează rachete asupra teritoriului ucrainean, declaraţie venită în plină controversă asupra posibilităţii fo

Parlamentul din Georgia trece peste veto-ul prezidenţial şi adoptă definitiv legea controversată referitoare la „agenţii străini” / Reacţii în Europa

HotNews acum 5 ore
Parlamentul georgian a trecut marţi peste un veto prezidențial și a adoptat definitiv o lege controversată privind influența străină, în ciuda numeroaselor proteste de stradă și a avertismentelor din partea Uniunii Europene și Statelor Unite împotri

Vremea

București
acum

14°
mie.

13°/23°
joi

13°/26°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/31°
Iasi
acum

14°
mie.

14°/21°
joi

12°/23°
vin.

13°/28°
sâm.

16°/29°
Constanta
acum

12°
mie.

12°/19°
joi

15°/20°
vin.

17°/23°
sâm.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

13°
mie.

12°/20°
joi

11°/19°
vin.

13°/24°
sâm.

14°/23°
Timisoara
acum

12°
mie.

12°/25°
joi

13°/26°
vin.

15°/25°
sâm.

16°/26°