Deşi verdele copacilor şi al ierbii e la fel de glorios ca acum o lună; deşi tot mai poţi, la adăpostul perdelelor, să umbli prin casă îmbrăcat în pielea goală; deşi cântecul greierilor încă se lăcusteşte, nu alta!, în văzduhul nopţii, toamna se simte deja. Sfâşietor.
* Găsesc în Cerşetorul de cafea (Emil Brumaru, OPERE III, editura Polirom, 2012;) nişte versuri brumariene de tinereţe: „Iubita mea, sînt ultimul poet balcanic:/ Primeşte un decojitor mecanic”. (pentru conformitate, căutaţi la p. 270 în scrisoarea către Radu Petrescu, din 1978).
Aceste versuri mi-au amintit flagrant, chiar flagrant, da!, da!, stimaţi concetăţeni, de panourile publicitare Dedeman, ele mult mai recente fiind însă. Iată câteva mo(n)stre de reclamă Dedeman: „Ca să-ţi spun că te iubesc/ Motosapă-ţi dăruiesc”! Sau: „Vocea ta sună ca un refren/ Aşa că-ţi cumpăr polistiren”. Apoteotic acum: „Te iubesc şi-ţi dau cu dor/ Hotă, plită şi cuptor”! Şi aşa mai departe, şi aşa mai departe, până la pierderea cumpătului...
Nu-i aşa că am dreptate? Hm, hm! Mai întreb şi eu, ca omul naiv: n-o fi venit oare momentul ca poetul Emil Brumaru să-şi poată cumpăra, din drepturile de autor, casa cu grădină, zid luminat de soare, şezlong, pere mălăieţe şi pisici, atât de mult dorită în anii corespondenţei din vol. Cerşetorul de cafea?
* La noi nu doar administraţia, politica sau politica culturală (de pildă) sunt de cea mai joasă speţă. Ci şi hoţia e josnică, adică făcută ciobăneşte!
Cei trei golani români, care au furat dintr-un muzeu olandez (vă amintiţi?) câteva tablouri celebre, după ce le-au scos din rame, le-au adus în ţară vârâte în nişte perne! Apoi le-au îngropat într-un cimitir! Apoi, mama unuia dintre ei (cum spuneau cei de la teveuri) s-a gândit aşa: dacă dispar dovezile, dispare şi culpa! Deci s-a dus ea într-o noapte în cimitir, le-a dezgropat şi le-a ars, împreună cu cio