Mesajul a fost trimis. Multumesc!

A căzut în cap şi a murit la spital

Publicat in Ziarul Profit - Arges, luni 19 august 2013 ·

Sâmbătă, la Secţia Neurochirurgie din cadrul Spitalului Judeţean, a decedat Florian Popa, un bărbat în vârstă de 52 de ani, din comuna Băiculeşti. Bărbatul se lovise rău la cap şi

ajunsese la spital cu trei zile înainte. După deces, medicii au sesizat Poliţia care a deschis o anchetă pentru a se stabili împrejurările în care a fost rănit omul. Oamenii legii au stabilit că Florian Popa a fost la un bar din comuna Băiculeşti, satul Tutana, miercuri, acolo unde a consumat băuturi alcoolice. Era în stare de ebrietate când a plecat şi, în ciuda faptului că era ameţit, omul s-a încăpăţânat să plece cu bicicleta de la bar, pentru a ajunge acasă. Încercarea  s-a dovedit fatală pentru că abia urcat pe vehicul, bărbatul s-a dezechilibrat şi a căzut lovindu-se rău cu faţa de cimentul din faţa localului. Martorii care l-au văzut plin de sânge au sunat la 112 şi au chemat o ambulanţă care l-a preluat pe rănit, acesta fiind transportat la Spitalul Municipal Curtea de Argeş, acolo unde i s-a stabilit diagnosticul: traumatism cranio-cerebral, hematom epicranian central frontal, traumatism coloană cervicală, traumatism cranio-facial, traumatism piramidă nazală, stare de ebrietate. Altfel spus, omul suferire multiple leziuni la faţă şi la cap, având un hematom în zona frunţii care nu anunţa nimic bun. A fost transferat la Spitalul Judeţean, fiind internat la Secţia Neurochirurgie.  După trei zile în care starea lui a fost gravă, sâmbătă dimineaţă, Florian Popa a decedat, trupul lui fiind trimis la morgă pentru autopsie.

Monica Sandu

  Carusel stiri in top Două femei de etnie romă au fost surprinse în timp ce furau un telefon mobil VIDEO Două femei de etnie romă au sustras un telefon mobil dintr-un magazin. Ele au fost surprinse de camerele de supraveghere, iar poliţiştii le caută în acest ... Citeste toata stirea Masina cu numarul 1.500.000, prod

Articolul in Ziarul Profit - Arges >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicki Minaj a fost arestată pe aeroportul din Amsterdam - presa olandeză

Mediafax acum 7 ore
Nicki Minaj a filmat o parte din întâlnirea sa cu poliţia, postând-o pe reţelele de socializare. În videoclip, se pare că se aude un ofiţer de poliţie spunându-i lui Minaj: „Eşti arestată”. Poliţia olandeză a declarat că o femeie americană în vârstă

„Anora” câştigă Palme d'Or la Cannes. Lista câştigătorilor

Mediafax acum 6 ore
Filmul regizorului american Sean Baker a învins alte 21 de filme din competiţie, inclusiv filme ale unor regizori consacraţi precum Francis Ford Coppola şi David Cronenberg, scrie Reuters. „Anora” continuă o serie de filme ale lui Baker axate pe luc

Românii care au solicitat sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, zdruncinată de proteste violente

Ziare.com acum 11 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat, sâmbătă, 25 mai, că toţi cei şase cetăţeni români care solicitaseră sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, cu diferite curse aeriene. ”Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că în ur

Un copil a fost atacat de urs când încerca să hrănească animalul din maşină

Mediafax acum 7 ore
Un copil în vârstă de 8 ani a fost rănit la mână de un urs în localitatea Albeşti, judeţul Argeş. Animalul a atacat copilul sâmbătă când se afla în maşină, atunci când minorul a încercat să hrănească animalul.

Începe construirea primului institut de cercetare în inteligenţa artificială din România

HotNews acum 10 ore
​România va avea un institut de cercetare în inteligenţa artificială prin intermediul căruia va putea să-şi dezvolte propriile soluţii tehnologice, să colaboreze cu parteneri internaţionali şi să formeze specialişti de top în domeniu, a scris sâmbăt

Directoarea turneului Roland Garros a explicat de ce Simona Halep nu a primit un wild card la Grand Slam-ul de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Amelie Mauresmo, directoarea turneului Roland Garros, a vorbit despre motivele pentru care , fostă lideră WTA, nu a primit un wild card pentru a participa la Grand Slam-ul de la Paris.

Generaţia de Aur a făcut spectacol la meciul de adio, pe Arena Naţională. Cea mai bună generaţie a fotbalului românesc a învins Legendele Lumii cu 3-2

News.ro acum 6 ore
Generaţia de Aur a făcut spectacol în meciul său de adio, sâmbătă seara, pe Arena Naţională, învingând selecţionata Legendelor Lumii, cu scorul de 3-2. Golurile tricolorilor au fost marcate de Panduru, Hagi şi Gâlcă. Pe teren, antrenorii Anghel Iord

Formula 1: Charles Leclerc, pole position în MP de la Monaco

HotNews acum 10 ore
Charles Leclerc va pleca primul în cursa Marelui Premiu de la Monaco, el fiind cel mai rapid în sesiunea de calificări de sâmbătă. Charles LeclercFoto: Lillian SUWANRUMPHA / AFP / Profimedia Max Verstappen va pleca de pe locul 6 la Monaco - Lewis Ha

Armata rusă a pierdut peste o jumătate de milion de oameni în Războiul din Ucraina, estimează Statul Major ucrainean

News.ro acum 11 ore
Statul Major ucrainean anunţă într-o serie de comunicate că armata rusă a pierdut 500.000 de oameni în lupte - ucişi sau răniţi - de la 24 februarie 2022, relatează Le Monde. Aceste date nu pot fi verificate, scrie ziarul francez, care precizează că

Urs observat în centrul staţiunii Sinaia. Localnicii şi turiştii au primit mesaj RO-Alert

News.ro acum 6 ore
Un urs şi-a făcut apariţia, sâmbătă seară, în zona centrală a staţiunii Sinaia, iar autorităţile au transmis mesaj RO-Alert localnicilor şi turiştilor pentru a-i avertiza asupra pericolului.

Vremea

București
acum

14°
dum.

13°/25°
lun.

12°/20°
mar.

14°/20°
mie.

13°/22°
Iasi
acum

13°
dum.

13°/25°
lun.

11°/21°
mar.

13°/20°
mie.

13°/17°
Constanta
acum

12°
dum.

12°/19°
lun.

13°/16°
mar.

13°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

dum.

9°/23°
lun.

11°/21°
mar.

10°/20°
mie.

10°/20°
Timisoara
acum

13°
dum.

13°/25°
lun.

13°/26°
mar.

11°/24°
mie.

13°/24°