Fotbalul dă cu plictiseală în noi fără nici un fel de rușine. Popârnacii îndatorați fenomenului n-ar recunoaște însă nici în ruptul capului prosteala mizerabilă care le umple troaca. Chiorii practică fudulia împărătească în țara orbilor. Iar lăutarii fenomenului, deghizați în jurnalaci, ghilabadesc manele ale elogiului cu hărniceală tembelă. Fiincă șpaga face osânza fericită oricând, în orice condiții. Iar mahalaua, mahalaua fotbalului, dopează ratingul într-un mare fel.

ACS Poli Timișoara și FC Botoșani și-au asumat partitura revelației în debutul campionatului. Rezultatele obținute de cele două trimise ale B-ului în prima ligă sunt cinstite și, oarecum, meritorii. Spun oarecum deoarece trebuie să luăm în calcul și fotbalul cotonog practicat de supraviețuitoarele lepefiste. Două exemple sunt edificatoare în acest sens, deoarece discutăm despre nume sonore ale fotbalului nostru. Dinamo și CFR Cluj, deși integraliste din punct de vedere al meciurilor jucate, plutesc pe aceeași linie de suferință a clasamentului. Dinamo și CFR Cluj au devenit material didactic prețios în lecția rușinii.

Dinamo a inventat scuza reconstrucției. Dar haosul care-i legitimează pe diriginții de șantier din Ștefan cel Mare este desăvârșit. Din ce se întâmplă acolo nu poți afla dacă tilicarii patronali vor să construiască în sus sau în jos. La Cluj regretele aproape eterne au motivație și mai puternică. Înaintea debutului de campionat, Arpad Paszkany și mureșanul din dotare alimentau ideea că CFR-ul îi va face zile fripte Stelei în lupta pentru titlu. Vorbe degeaba! A început campionatul și pe altarul minciunii a fost sacrificat, deocamdată, Mircea Rednic. După prestația caduilor în meciul cu Steaua începe să mă îngrijoreze și situația lui Petre Grigoraș.

Nu plâng de mila nimănui. Regretele au o altă motivație. Dacă fotbalul ar fi notat ca într-o școală bună, c