Organizatorii au luat decizia de a modifica programul zilei de duminică, 18 august, deoarece publicul îşi dorea să petreacă mai mult timp în tabăra antică, împreună cu actorii care-i interpretează pe daci, romani, sarmaţi şi goţi.
„Ca urmare a traficului ridicat de vizitatori înregistrat în cadrul atelierelor de reconstituire istorică din tabără antică (Parcul Tăbăcărie), precum şi a solicitărilor de interacţiune cu reenactorii, în locul paradei programate la ora 17.00 în oraşul Constanţa, vor continua activităţile din tabăra antică“, au anunţat organizatorii în dimineaţa zilei de duminică.
Programul pentru ziua a 3-a a Festivalului Antic Tomis este astfel modificat:
Ora 10.00 Tir cu arcul
11.00 Vizitarea şi participarea la atelierele antice
12.00 Demonstraţii militare
13.00 Pauză
14.00 Testare piese artilerie antică
15.00 Teatru de pÄpusi
16.00 Demonstraţii militare
17.00 Vizitare tabăra antică
18.00 Cină Antică
20.00 Medeea, tragedie antică, Euripide
21.00 Ceremonie de închidere, Stingerea Flăcării Tomisului şi înmânarea medaliilor
Vă mai recomandăm
FOTO Marea bătălie dintre daci şi romani, reconstituită în Cetatea Tomis
FOTO Românii şi-au văzut strămoşii la Festivalul Antic Tomis
FOTO VIDEO Întoarcere în timp cu Festivalul Antic Tomis. Trei zile de istorie pe viu, în tabăra din Parcul Tăbăcărie
FOTO Dacii, romanii, sarmaţii şi goţii vin la Festivalul Antic Tomis. Serbarea inedită începe vineri, 16 august, în Parcul Tăbăcărie
FASCINANT Cetatea a înviat! Spiritul vechiului Tomis, recreat în tabăra dacilor şi romanilor, la Festivalul Antic GALERII FOTO
Începe Festivalul Antic Tomis! Dacii, romanii şi tribunul cetăţii vă aşteaptă în Piaţa Ovidiu
Premi