Starea de catastrofă naturală a fost declarată în special în regiunile Amur şi Habarovsk, cele mai afectate de aceste inundaţii care durează de o lună, scrie CNN.
Ministrul Situaţiilor de Urgenţă, Vladimir Pucikov, a declarat la rândul său că “121 de localităţi sunt inundate, peste 5.300 de case cu peste 32.500 de persoane” sunt afectate şi puţin peste jumătate dintre ele au fost evacuate până în prezent.
Premierul rus Dmitri Medvedev a declarat la rândul său că Guvernul a deblocat 3,2 miliarde de ruble (73 de milioane de euro) pentru regiunile sinistrate, potrivit Interfax.