Conducerea Penitenciarului Rahova a sesizat Parchetul Judecătoriei Sectorului 5, în urma anchetei interne privind folosirea din închisoare, de către Ilie Alexandru, zis Sandu Geamănu, a unui cont de Facebook.
Potrivit unor surse din cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP), după ce mai multe fotografii în care interlopul Sandu Geamănu îşi etalează muşchii în celula sa de la Penitenciarul Rahova au fost postate pe un cont de Facebook, reprezentaţii închisorii au organizat două percheziţii, în celula acestuia, dar şi într-o altă cameră de detenţie.
În urma celor două percheziţii au fost descoperite trei telefoane mobile şi o cartelă SIM, motiv pentru care, pe numele lui Ilie Alexandru a fost întocmit un raport de incident şi a fost declanşată procedura disciplinară.
Reprezentanţii ANP au precizat că a fost sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, cu privire la comiterea infracţiunii de „introducere şi folosire de obiecte interzise” în închisoare.
Pe 8 august, aflat în detenţie la Penitenciarul Rahova, interlopul Sandu Geamănu şi-a deschis cont de Facebook, unde a postat mai multe fotografii făcute în spatele gratiilor în care îşi arată muşchii şi tatuajele şi prin intermediul căruia ţine legătura cu apropiaţii săi aflaţi în libertate şi cu cei care i-au cerut „prietenia”, preciza Mediafax.
Pe contul de Facebook, Sandu Geamănu avea postate mai multe fotografii în care apărea în diverse ipostaze, atât în celulă, cât şi în alte locuri din interiorul penitenciarului.
Administraţia Naţională a Penitenciarelor a declanşat atunci o anchetă în cazul fotografiilor postate de Sandu Geamănu, în condiţiile în care deţinuţii nu pot avea telefoane mobile.
„S-a dispus efectuarea unei anchete interne la nivelul Penitenciarului Bucureşti Rahova, pentru a se stabili în ce co