Dacă ieri desluşeam, cu modestele mele cunoştinţe de psihologie masculină, motivele care-i împing pe bărbaţi să iasă la agăţat şi-i înregimentam în două tabere, în funcţie de statutul matrimonial, astăzi voi pune lupa pe ei din momentul în care intră „în acţiune”! Aşadar, CUM agaţă bărbaţii?
Răspunsul e halucinant. Bărbaţii agaţă oricum! Disperarea de a-şi bifa o nouă cucerire îi face ca, de cele mai multe ori, să nu mai aibă importanţă armele folosite, strategia, tactica. Un fel de adaptare la „scopul scuză mijloacele”.
Primul pas îl reprezintă, cum spuneam şi ieri, fixarea „ţintei”. Dacă „agaţamentul” e pe termen scurt, aşa cum se întâmplă, de regulă, la mare, criteriile sunt exclusiv estetice. Sunt „vânate” bucăţelele bune care au, în plus, un aer „disponibil” (deşi acesta se cam citeşte, din păcate, pe chipul majorităţii reprezentantelor sexului frumos). Este foarte amuzantă - privită din afară, fireşte - modalitatea de analiză vizuală a potenţialei „victime”. Fără a avea la dispoziţie un centimetru de croitorie, şubler, metru de tâmplărie sau alte astfel de aparate de măsură, bărbatul îşi evaluează prada cu atenţie sporită. Deşi, în mod logic, orice măsurătoare ar trebui să se întâmple de sus în jos, sau de jos în sus, aici punctul de pornire este posteriorul. Acesta dovedeşte capacităţi magnetice deosebite, atrăgând teribil privirile masculilor. Traseul se opreşte între sâni, unde zăboveşte ceva mai mult, după care alunecă în jos, pe gambe, şi abia apoi o porneşte către cap. Care, oricum, nu contează decât ca şi „carcasă”. După ce victima e evaluată şi verdictul este pozitiv, se trece la etapa a doua: CUM? Aceasta variază în funcţie de cât de îndrăzneţ este „vânătorul”. De la întrebări nevinovate, de genul „Cât e ceasul?”, „Unde e sala de fitness?” sau „Nu ştiţi de unde mi-aş putea cumpăra o pereche de şlapi?”, până la oferte îndră