Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Piaţa bunurilor de folosinţă îndelungată a crescut cu 4,3% în primul semestru

Publicat in Mediafax, luni 19 august 2013 ·

Piaţa bunurilor de folosinţă îndelungată din România a crescut în primul semestru cu 4,3%, la 699 milioane euro, după ce a înregistrat un avans de 4,7% în al doilea trimestru faţă de perioada similară din 2012, sectorul cu cea mai mare valoare şi evoluţie fiind telecomunicaţiile, potrivit unui studiu.

Sectorul telecom a cumulat 99 milioane de euro în trimestrul al doilea, în creştere cu 17% faţă de acelaşi interval al anului trecut, segmentul smartphone fiind principalul motor de creştere, arată datele unui studiu realizat de GfK.

Piaţa electrocasnicelor mici a a ajuns la 24 milioane euro în al doilea trimestru, cu 8,7% mai mult decât în perioada corespunzătoare din 2012, evoluţia pozitivă reflectându-se şi în vânzările din prima jumătate de an, în care s-a înregistrat o creştere de 4,7%.

Rate de creştere au avut aspiratoarele, aparatele de epilat, blenderele şi roboţii de bucătărie, filtrele de cafea şi expresoarele.

Totodată, electrocasnicele mari au consemnat un avans de aproape 5%, la 73 milioane euro, fiind prima perioadă de creştere din 2011, iar în perioada ianuarie-iunie creşterea a fost de 1,7%.

"Principalii factori de creştere de pe această piaţă rămân electrocasnicele incorporabile precum cuptoarele şi plitele, dar şi maşinile de spălat vase, hotele şi congelatoarele, segmente ce au înregistrat rate de creşteri de două cifre în acest trimestru faţă de cel corespunzător anului precedent. Valoarea de pe piaţă totală a fost ridicată ţi de evoluţiile pozitive în ceea ce priveşte valoarea vânzărilor a segmentelor de frigidere şi maşini de spălat rufe, chiar dacă acestea au scăzut din punct de vedere al volumului", se arată în comunicatul GfK România.

Piaţa IT a înregistrat o uşoară creştere în al doilea trimestru, de 2,7%, însumând 88 milioane de euro. Vânzările de tablete s-au dublat în valoare şi s-au triplat ca volum.

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ALEGERI Locale 2024 România. Cine a câștigat și va fi noul primar din Buzău

Gandul acum o ora
În cursa pentru funcţia de primar al municipiului Buzău, la alegerile locale din 9 iunie, s-au înscris şapte persoane. Gândul îți prezintă lista candidaților la alegerile locale 2024 pentru Primăria Buzău. ALEGERI Locale 2024 România. Cine a câștiga

Nicolae Ciucă: Am votat pentru o Românie PUTERNICĂ într-o Europă unită. Este un drum de la care nu trebuie să ne abatem, indiferent cât zgomot se face

Gandul acum o ora
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat duminică, după ce și-a exercitat dreptul de vot, că a „votat pentru dezvoltarea României, pentru o viață mai bună în fiecare comunitate, am votat pentru siguranța românilor, pentru păstrarea valorilor”. Li

LIVE TEXT Alegeri Locale-Europarlamentare 2024. Incidente la vot

Mediafax acum 28 minute
Scădere a incidentelor electorale şi măsuri extinse pentru ziua alegerilor, conform Ministerului de Interne. În timpul ultimei campanii, au fost raportate 1.250 de incidente electorale, în scădere cu 5,5% faţă de alegerile locale din 2020 şi cele eu

George Simion, după vot: Tot ce ne dorim este un proces electoral democratic

Mediafax acum o ora
„Tot ce ne dorim este un vot corect, tot ce ne dorim este un proces electoral democratic”, a declarat George Simion, după vot. El a anunţat că a votat în Bucureşti pentru europarlamentare şi că va merge în Vrancea să voteze la alegerile locale. „Am

LOCALE. Până la ora 8:00 au votat 362.012 de alegători

Gandul acum 51 minute
Din datele furnizate în timp real de Autoritatea Electorală Permanentă reiese că, până la ora 8:00, au votat, la alegerile locale, 362.012 de alegători. Se observă o diferență considerabilă între numărul de voturi la „locale” și cele pentru „europar

ALEGERI 2024 - Premierul Ciolacu: Am votat româneşte, am votat pentru o voce puternică în Parlamentul European şi nu în ultimul rând pentru investiţii, pentru autostrăzi, pentru şcoli, pentru spitale, pentru reindustrializarea României

News.ro acum 57 minute
Premierul Marcel Ciolacu a declarat duminică, după ce şi-a exercitat dreptul de vot la alegerile locale şi europarlamentare, că a votat româneşte, pentru o voce puternică în Parlamentul European şi nu în ultimul rând pentru investiţii, pentru autost

Președintele unei secții de votare din Vaslui, înlocuit după ce a veni la secția de votare în pragul comei alcoolice

Gandul acum o ora
Președintele unei secții de votare din Vaslui a fost înlocuit, duminică dimineață, după ce a venit beat. Membrii secției de votare au anunțat Poliția, iar rezultatul înregistrat de etilotest a indicat o alcoolemie uriașă. Președintele Secției de vot

MAI 665 de sesizări vizând incidente electorale, în ultimele 24 de ore (VIDEO)

Ziua Constanta acum 25 minute
Pe parcursul nopții, nu au fost înregistrate incidente care să vizeze securitatea sediilor secțiilor de votare, iar în această dimineață, efectivele Ministerului Afacerilor Interne care au asigurat măsurile de protecție le-au predat președinților bi

ALEGERI 2024 - Prezenţa la vot în prima oră de la deschiderea urnelor pentru alegerile locale şi europarlamentare - 2% / La secţiile din afara ţării, au votat la europarlamentare peste 4.000 de persoane

News.ro acum o ora
Prezenţa la vot în prima oră de la deschiderea urnelor, la nivel naţional, este de 2%, atât pentru alegerile locale, cât şi pentru cele europarlamentare. Conform statitsticilor, peste 350.000 de români au votat de la ora 7.00, când s-au deschis secţ

Vremea în ziua alegerilor: Cod portocaliu de caniculă în 12 judeţe şi în Capitală

Mediafax acum 2 ore
Sunt vizate de avertizarea Cod portocaliu judeţele Dolj, Olt, Argeş, Teleorman, Gorj, Dâmboviţa, Călăraşi, Ialomiţa, Brăila, Buzău, Prahova, Ilfov şi Bucureşti. Avertizarea este în vigoare duminică, de la ora 10.00, până marţi, la ora 10.00. Conform

Vremea

București
acum

24°
dum.

20°/34°
lun.

20°/37°
mar.

20°/34°
mie.

21°/33°
Iasi
acum

23°
dum.

17°/28°
lun.

17°/33°
mar.

18°/30°
mie.

17°/23°
Constanta
acum

25°
dum.

20°/25°
lun.

21°/26°
mar.

20°/27°
mie.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

19°
dum.

17°/27°
lun.

16°/28°
mar.

14°/24°
mie.

15°/19°
Timisoara
acum

21°
dum.

20°/31°
lun.

20°/32°
mar.

17°/29°
mie.

16°/22°