Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Episodul 1: Colibiţa sau povestea măcelului pentru care s-au dat 105 ani de puşcărie

Publicat in Mesagerul de BN, luni 19 august 2013 ·

Începem, din această seară un serial săptămânal şi care vă propune o temă „la modă” în aceste zile, mai ales după crimele de la Satu Mare şi Sânmhaiu de Câmpie – Crime şi criminali în judeţul Bistriţa-Năsăud. Pentru această seară de luni, urmează să aflaţi despre una din cele înspăimântătoare asasinate al căror autori au fost nişte soldaţi, nişte militari în termen. -AA+A

Episodul 1: Colibiţa sau povestea măcelului pentru care s-au dat 105 ani de puşcărie Una din cele mai odioase crime petrecute vreodata pe meleagurile bistritene face si acum valuri printre urmaşii celor măcelăriţi de către nişte soldaţi beţi. Deşi au trecut 23 de ani de la data săvârşirii celei mai odioase crime multiple, făptuite vreodată pe meleagurile bistriţene, familiile îndoliate ale celor trei bărbaţi ucişi cu bestialitate de cinci soldaţi beţi nu au beneficiat nici până în prezent de compensaţiile materiale, stabilite de magistraţi după ani lungi de procese. Mai mult, nici singura victimă a atrocităţilor rămasă în viaţă, Ioan Bonău, cel bătut până a intrat în comă de către soldaţi cu pumnii, picioarele şi centurile din dotare după cunoscuta zicală militărească „cine mişcă, mişcă mort”, nu s-a ales cu altceva în urma bătăii decât cu sechele, care l-au marcat pe viaţă.

De la bătaie la crimă

Deoarece pe dosarul cu pricina s-a depus deja praful uitării, procesul încheindu-se abia în 1998, amintim că unul dintre soldaţii ucigaşi, aflaţi la data respectivă în tabără militară de instrucţie la Colibiţa, a depus mărturie că l-ar fi agresat pe Ioan Bonău la ordinul căpitanului Ovidiu Boldor, superiorul lor. Din rechizitoriul procesului, ale cărui amănunte nu au fost dezvăluite pe larg până acum, reiese că în seara de 18 iulie 1990, nervos în urma altercaţiei în bufetul din localitate cu Ioan Bonău, unul dintre localnici, căpitanul, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice i-a dat

Articolul in Mesagerul de BN >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Justiţia spaniolă refuză să-l amnistieze pe Carles Puigdemont şi menţine mandatul de arestare emis pe numele acestuia

News.ro acum 35 minute
Tribunalul Suprem spaniol, cea mai înaltă instanţă judiciară spaniolă, a refuzat să-l amnistieze pe liderul separatist Carles Puigdemont - care se află în exil de când a fugit din ţară, în urma secesiunii eşuate a Cataloniei în 2017 - şi a menţinut

Oficial de la Ministerul Educației Ce subiecte au avut de rezolvat elevii la Bacalaureat, proba de Limba și Literatura română și care era rezolvarea acestora (DOCUMENTE)

Ziua Constanta acum 2 ore
Subiectele la Limba română de la examenul de Bacalaureat 2024 au fost publicate astăzi în secțiunea specială de pe edu.ro, unde este disponibil și baremul de corectare. Subiectele și baremul pot fi consultate în secțiunea Documente a materialului pe

Actriţa Ileana Stana Ionescu a încetat din viaţă

Crai Nou acum o ora
Actriţa Ileana Stana Ionescu a murit ieri, a anunţat Teatrul Naţional „I.L.Caragiale” din Bucureşti. „Teatrul Naţional «I.L.Caragiale» din Bucureşti anunţă cu tristeţe că astăzi, 30 iunie, actriţa Ileana Stana Ionescu a plecat într-o lume mai bună.

Edi Iordănescu, mesaj războinic înainte de România - Olanda: „E un meci de acum ori niciodată”

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Edi Iordănescu (46 de ani), selecționerul României, a transmis un mesaj de luptă înaintea , din optimile Euro 2024. „Tricolorii” au avut un turneu final de vis până acum. Au câștigat grupa E și au ajuns după 24 de ani în optimile unui Campionat Euro

Mircea Geoană, acuzat de plagiat la lucrarea sa de doctorat

Ziua Constanta acum 4 ore
Mircea Geoană, actualul secretar general adjunct al NATO și posibil candidat la alegerile prezidențiale din toamnă, se confruntă cu acuzații de plagiat. Jurnalista Emilia Șercan scrie pe site-ul PressOne că Geoană a preluat în lucrarea sa de doctora

Cseke Attila anunţă că UDMR a pledat în discuţiile de la Palatul Victoria pentru necesitatea separării alegerilor prezidenţiale de alegerile parlamentare: Prezidenţialele pot fi stabilite pentru luna octombrie

News.ro acum o ora
Liderul senatorilor UDMR, Cseke Attila, a anunţat după consultările cu premierul Marcel Ciolacu de la Palatul Victoria că UDMR a pledat pentru necesitatea separării alegerilor prezidenţiale de alegerile parlamentare, el precizâjnd că prezidenţialele

Ciucă nu exclude dialogul cu USR: Să ne aşezăm şi vedem unde duc discuţiile

Mediafax acum 2 ore
Să ne aşezăm şi vedem unde duc discuţiile, este mesajul lui Nicolae Ciucă pentru liderii USR. El afirmă că declaraţia Elenei Lasconi „nu este nimic altceva, din perspectiva mea, decât o invitaţie la dialog”.

Nicolae Ciucă, după şedinţa conducerii PNL: Toţi membrii Biroului Politic Naţional au fost de acord să susţinem desfăşurarea alegerilor prezidenţiale la termen

News.ro acum 3 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat luni, după şedinţa conducerii PNL, că toţi membrii Biroului Politic Naţional au fost de acord să susţină desfăşurarea alegerilor prezidenţiale la termen. Preşedintele PNL a declarat după şedinţa conducerii

Partidele franceze se grăbesc să construiască un front anti-extrema dreaptă înainte de turul al doilea al alegerilor parlamentare anticipate

News.ro acum o ora
Partidele politice din Franţa încercau luni să construiască un front unit menit să blocheze calea spre guvernare a partidului de extremă-dreapta Rassemblement National (RN) al lui Marine Le Pen, după ce acesta a înregistrat rezultate istorice câştig

Nokian a produs la Oradea prima anvelopă din fabrica unde investeşte 650 de milioane de euro

Ziarul Financiar acum 32 minute
♦ Producţia comercială va începe în prima parte a anului 2025. Nokian Tyres, care derulează o investiţie de 650 mil. euro într-o nouă unitate de producţie a anvelopelor la Oradea, a produs deja prima anvelopă, iar proiectul de construcţie evoluează

Vremea

București
acum

36°
lun.

21°/37°
mar.

21°/38°
mie.

19°/29°
joi

19°/30°
Iasi
acum

34°
lun.

19°/34°
mar.

17°/31°
mie.

16°/27°
joi

14°/21°
Constanta
acum

31°
lun.

20°/31°
mar.

22°/28°
mie.

20°/27°
joi

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

30°
lun.

20°/31°
mar.

17°/21°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°
Timisoara
acum

33°
lun.

21°/34°
mar.

18°/25°
mie.

15°/24°
joi

14°/27°