Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Guguştiucii" locali şi sentimentul naţional

Publicat in Crisana, luni 19 august 2013 ·

Urmăresc presa bihoreană de limbă română şi maghiară pentru reacţiile ei vis-a-vis de evoluţia spectrului politic naţional şi local. Echilibrul în comportament pe care mi-l impun cred că este acceptat ca real de interlocutorii mei, reprezentanţi ai mass-media scrise şi vorbite. Un "echilibru" care se bazează pe experienţe de viaţă, studiile în domeniul în care m-am specializat, în alte câteva domenii ale ştiinţelor umaniste în care am citit şi citesc, structura mea interioară de dascăl tolerant cu ieşirile nonconformiste ale tinerilor, dar intransigent cu cei care minimalizează şi terfelesc interesul naţional, indiferent de vârsta lor.

De accea nu mă grăbesc să reacţionez, cred elegant şi cu argumente, la ideile şi scriiturile unor "tineri neliniştiţi" care doresc să se impună în conştiinţa cititorilor din zilele noastre ca formatori de opinie supereuropenişti, vizionari politici de excepţie, echidistanţi (faţă de ideea naţională?!). Oare "Vulturul cruciat s-a prefăcut în guguştiuc?" se întreabă un tânăr editorialist. Altfel spus, Partidul România Mare, fără Corneliu Vadim Tudor, se nimiceşte, se va destrăma? Colegul de breaslă (în sensul de intelectual cunoscător al Istoriei, Sociologiei, la zi cu evoluţia sistemelor politice din Europa momentului) ce a lansat această premoniţie, vrea, în fond, să îngroape acest partid în mentalul alegătorilor români din Bihor. Mai puţin ştiu cititorii noştri că domnia sa aparţine unei familii care acum câţiva ani, mai întâi fratele Horia, mai apoi el însuşi, au fost angajaţii plătiţi ai deputatului PRM de Bihor, prof. univ. dr. Paul Magheru. Atunci scriau altfel! Aveau o altă viziune faţă de rolul şi locul PRM în sistemul politic românesc al momentului şi în perspectivă! De ce acum, după Congresul Naţional Extraordinar al PRM de la Alba Iulia (27 iulie a.c.), unde PRM l-a exclus din partid pe Vadim Tudor şi a ales o nouă

Articolul in Crisana >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Protest pe Autostrada A1: Trafic blocat pe sensul Pitești – București de un șofer de camion

Mediafax acum 23 minute
Acțiunea de protest a fost sprijinită de un alt camion, ambele vehicule fiind ulterior mutate pe banda de urgență pentru deblocarea traficului. Blocajul a afectat zeci de autoturisme care nu au mai putut înainta. La fața locului au intervenit echipa

Patru jandarmi au fost agresați fizic la PROTESTUL pentru Călin Georgescu, în Piața Victoriei. Carosabilul pe Bulevardul Kiseleff, blocat

Gandul acum o ora
În Piața Victoriei, din București, s-au adunat câteva sute de oameni care protestează față de alegerile anulate din decembrie 2024, având mesaje de susținere pentru Călin Georgescu, candidatul eliminat din cursa prezidențială după decizia CCR. În ac

Mesaj dur al Papei Leon după atacul asupra unei biserici catolice: „Opriți barbaria acum”

HotNews acum 2 ore
Papa Leon XIV a cerut duminică încetarea „barbariei” războiului din Gaza și a „folosirii oarbe a forței”, apelul suveranului pontif venind la câteva zile după un atac israelian mortal asupra unei biserici catolice, transmite France Presse. „Solicit

Un italian declarat mort de medici s-a trezit după 30 de minute, în timp ce era așteptat dricul

HotNews acum 2 ore
Un bărbat în vârstă de 78 de ani din Italia, pe care medicii l-au declarat mort, s-a trezit la 30 de minute după ce i s-a constatat decesul, au anunțat autorităţile italiene, transmite DPA, citată de Agerpres. Incidentul a avut loc sâmbătă seară. Bă

Tânăr de 21 de ani, rănit grav în Munţii Făgăraş, după ce a fost atacat de câinii de la o stână / Cabanierii avertizează că în zonă sunt 6-8 câini din rasa ciobănesc kangal

G4Media acum 41 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un tânăr de 21 de ani a fost rănit grav în Munţii Făgăraş, după ce a fost atacat de câinii de la o stână. El a fost transportat la baza muntelui de cabanieri şi salvamontişti. Cabanierii avertizează

Alertă Cod Galben pentru aceste localități din județul Botoșani. Avertizare de ultimă oră

Botosani News acum 14 minute
Meteorologii au actualizat prognoza și au emis o atenționare tip cod galben de instabilitate atmosferică accentuată pentru o parte din județul Botoșani, valabilă, sâmbătă, între orele 16:55 -18:30. Sunt vizate localitățile: Botoșani, Flămânzi, Voron

Israelul emite noi ordine de evacuare în centrul Gazei

Ziarul Financiar acum o ora
Armata israeliană a emis duminică ordine de evacuare în zone din centrul Fâşiei Gaza pline cu palestinieni strămutaţi, unde nu a operat până acum în războiul cu Hamas, informează Reuters. Medicii au declarat că cel puţin 30 de persoane au fost ucise

Un motor al unui avion cu 235 de persoane la bord A LUAT FOC, imediat după decolare. Aeronava a revenit de urgență pe aeroport (VIDEO)

Gandul acum 30 minute
Un avion al companiei americane Delta Air Lines, cu 235 de persoane la bord, a revenit de urgență pe aeroportul din Los Angeles, după ce motorul stânf a luat foc la scurt timp după decolare. Incidentul a avut loc vineri, 18 iulie, pe Aeroportul Inte

Tragedie! O tânără a murit, iar alți trei tineri au fost răniți într-un accident cumplit

Botosani News acum 47 minute
O tânără de 20 de ani a murit, iar alţi trei tineri au fost răniţi într-un accident rutier care s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în oraşul Târgu-Neamţ, a informat IPJ Neamţ. „Ajunşi la locul indicat, pompierii au găsit în afara autot

Coaliţia de guvernare din Japonia riscă să piardă majoritatea în Camera Superioară, arată un exit-poll

G4Media acum 50 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Coaliţia aflată la guvernare în Japonia este pe cale să piardă majoritatea în Camera Superioară, potrivit unui sondaj realizat la ieşirea de la urne, în cadrul alegerilor de duminică, transmite agenț

Vremea

București
acum

33°
dum.

18°/34°
lun.

20°/38°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

29°
dum.

17°/30°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/35°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

20°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

30°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

32°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°