Mesajul a fost trimis. Multumesc!

1400 de lei, venitul maxim pentru a beneficia de ajutor de încălzire, la iarnă, în Ploieşti. Restanţele de patru luni la întreţinere anulează subvenţia

Publicat in Adevarul, luni 19 august 2013 ·

Proiectul privind acordarea ajutorului de încălzire pe timp de iarnă la Ploieşti prevede un venit de maximum 1400 de lei de persoană. Ajutorul municipal este anulat dacă beneficiarii au restanţe la întreţinere mai mari de 120 de zile

Comisia specială pentru stabilirea criteriilor şi regulamentului de acordare a ajutorului de încălzire din bugetul local pentru sezonul rece 2013-2014, din Ploieşti, s-a întrunit luni la sediul Primăriei. Propunerile vin atât cu veşti bune cât şi mai puţin bune pentru potenţialii beneficiari.

Astfel, faţă de ultima şedinţă, plafonul de venituri pentru care ploieştenii pot beneficia de ajutorul de încălzire a fost majorat de la 1.000 la 1.4000 de lei pe membru de familie.

Dar, la propunerea Uniunii Asociaţiilor de Proprietari din Ploieşti, în proiectul de hotărâte privind acordarea ajutorului municipal a fost inclus şi criteriul potrivit căruia persoanele care au restanţe la întreţinere pe o perioadă mai mare de 120 de zile nu vor beneficia de subvenţie.

Pentru siguranţă, în momentul depunerii cererii pentru acordarea ajutorului se va depune şi o adeverinţă de la asociaţia de proprietari privind plata întreţinerii.

Cererile pentru acordarea ajutorului municipal de încălzire se vor depune într-un spaţiu special amenajat în sediul Poliţiei Locale Ploieşti.

Proiectul de hotărâre va fi supus unei dezbateri publice, iar ploieştenii interesaţi de procedura de acordare a ajutorului municipal de încălzire sau care au sugestii şi propuneri pe acest subiect sunt aşteptaţi marţi, 3 septembrie, la ora 16.30, în sala teatrului Toma Caragiu.

Mai puteţi citi

Tariful pentru apă caldă şi energie termică se scumpeşte cu peste 40% la Ploieşti

Subvenţie haiducească la Ploieşti. Tarife diferenţiate la agentul termic, în funcţie de venituri

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Război în Ucraina, ziua 797. Ședință CSAT cu subiecte importante: sistemul PATRIOT și candidatura lui Iohannis la șefia NATO

Press Alert acum 3 ore
Şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) a fost convocată pentru ziua de joi. Vor fi discutate probleme de securitate, participanții urmând să vorbească și despre sistemul de rachete PATRIOT al României dorit de Ucraina. „Problema este d

István Kovács arbitrează joi primul meci la Euro 2024

Mediafax acum 52 minute
Din brigadă vor mai face parte: Espen Eskas (Norvegia) – al patrulea oficial, Pol van Boekel (Ţările de Jos) – arbitru VAR, Rob Dieperink (Ţările de Jos) şi Marco Fritz (Germania) – asistenţi VAR. Partida este programată joi, de la ora 16:00, pe Mun

Avertizare meteo de ultimă oră! Județul Botoșani, sub Cod galben

Botosani News acum 2 ore
Meteorologii au emis, astăzi, o avertizare nowcasting de vreme severă imediată pentru județul Botoșani. Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, județul se află sub Cod galben, de la ora 8:45 până la ora 14:00 Se vor semnala : Intensifică

Nataţie: David Popovici a scăpat de un adversar de calibru la JO. Americanul Caeleb Dressel, deţinătorul titlului, nu a reuşit calificarea la 100 m pentru Paris

News.ro acum 2 ore
Înotătorul Caeleb Dressel nu va avea şansa de a-şi apăra titlul la 100 m liber la Jocurile Olimpice de la Paris, după ce a terminat pe locul trei în finala de la probele olimpice de înot ale SUA de la Indianapolis, Indiana. Cu timpul de 47,53, Dress

Blocaj în coaliţie pentru stabilirea datei alegerilor prezidenţiale, şedinţa Executivului de joi a fost reprogramată / 2 iulie, data limită pentru adoptarea Hotărârii de Guvern - surse

News.ro acum 2 ore
A fost blocaj în coaliţie, la întâlnirea de miercuri seară, pentru stabilirea datei alegerilor prezidenţiale, astfel că şedinţa Executivului de joi a fost reprogramată la o dată ulterioară. Guvernul urma să adopte în şedinţă Hotărârea de guvern cu c

Primul stat din lume care impune afisarea celor zece porunci în toate şcolile publice, de la grădiniţe până la universităţi

Ziare.com acum 4 ore
Autorităţile din Louisiana au impus, miercuri, afişarea celor "Zece Porunci" în toate sălile de clasă din acest stat conservator din sudul Statelor Unite, o premieră care a reaprins dezbaterea privind separarea bisericii de stat, potrivit AFP. Guver

Azi, ziua cea mai lungă. N-a mai fost din 1796

Buna ziua Brasov acum 8 ore
Solstiţiul de vară pentru emisfera nordică va avea loc pe 20 iunie 2024, cu o zi mai devreme decât de obicei. Este cea mai timpurie dată a solstiţiului de vară din ultimii 228 de ani, ultima oară când a picat pe 20 iunie fiind în 1796. În următoarel

Restricţii de trafic din cauza caniculei pe drumurile din 15 judeţe

News.ro acum 3 ore
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române anunţă restricţii de trafic joi, în intervalul 10.00 - 20.00, pentur autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, pe toate sectoarele de drumuri naţionale, drum

O plajă îngropată de erupţia Muntelui Vezuviu se redeschide pentru public după restaurare

News.ro acum 5 ore
O plajă romană antică, care a fost îngropată de erupţia Muntelui Vezuviu din anul 79 d.Hr., a fost redeschisă pentru public în parcul arheologic Herculaneum din sudul Italiei. Plaja a fost repusă în funcţiune după ce lucrările de conservare din ulti

Producătorul de încălțăminte sport de lux Golden Goose trebuia să vină la bursa din Milano, dar s-a răzgândit

Wall-Street.ro acum o ora
Brandul italian de încălțăminte sport de lux Golden Goose și-a anulat listarea la bursa din Milano, citând tumultul politic din Europa, dar și, mai specific, dorința lui Emmanuel Macron de a organiza alegeri anticipate, lucruri care afectează piața

Vremea

București
acum

33°
joi

23°/38°
vin.

20°/33°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

27°
joi

17°/27°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/31°
dum.

19°/27°
Constanta
acum

32°
joi

21°/32°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

29°
joi

19°/29°
vin.

17°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

18°/28°
Timisoara
acum

30°
joi

22°/34°
vin.

21°/36°
sâm.

23°/38°
dum.

20°/33°