Stadionul din Turnu Măgurele este aşijderea localităţii, micuţ şi părăginit. Un  colţ  părăsit de provincie. Cândva, aici îmi petreceam mai tot timpul şi  sper ca profesorii de gimnaziu şi liceu să-mi fi iertat absenţele nemotivate de la ore. La începutul anilor '70, echipa de fotbal se zbătea prin “Divizia C”, laolaltă cu “Automatica” Alexandria, “Recolta” Stoicăneşti, “Chimia” Găeşti, “ROVA” Roşiori, “Cimentul” Fieni, “Progresul” Corabia, “FOB” Balş sau “Gaz Metan” Mediaş. Atunci, vedetele locale se numeau Laleaua, Stoichiţă şi Zavera, urmaşii lui Gruia, Bobocea şi Haimana.  Uşor, uşor, au venit întăriri şi aşa se face că prin 1976, pare-mi-se, turnenii şi alexăndrenii s-au bătut câineşte la promovare, ca între... teleormăneni, nu vă miraţi ! Au câştigat ultimii, că doar erau din reşedinţa de judeţ ! Oricum,  la capătul acelui derby, “oficialul”  Alexandru Limona a devenit persona non grata în  aşezarea de pe malul Dunării. În ediţia  următoare s-a produs şi minunea, “Chimia” noastră  a păşit în “Divizia B”, cu Fusulan antrenor (înlocuit încă din tur  cu ex-dinamovistul H.Eftimie). Primul meci a fost o sărbătoare  de nedescris, tribunele gemeau de pe la ora 9, de  parcă întregul oraş se mutase în jurul dreptunghiului magic. Ţin minte şi acum numele gloriilor în bocanci cu crampoane sortiţi să-mi fie idoli: Bârlă, Zariosu, Zâmbrea, Chioţea, Ştefan, Vâlceleanu, Pârvu, Cristea, Mac, Poncea, Şardi, Dragolea, Dragomir, Balaur, Pană, Iliuţă, Cristache, Nica, Meiroşu, Solomon, Radu, Bădăluţă, Ene, Cherănoiu şi Glonţ. Ultimul era de departe  cel mai iubit  şi faimos jucător din zonă, iar plecarea sa intempestivă la “Dinamo” Bucureşti  ne-a întristat şi bucurat deopotrivă. Câteva seri la rând  am frământat transferul, picat pe repezeală, cu chibiţii adunaţi pe “centru”, la chioşcul de ziare. Acolo ne strângeam în fiecare zi, îndeosebi duminica, şi dezbăteam  rezultatele de