Exploatarea minereurilor din perimetrul Roşia Montană ar urma să înceapă în noiembrie 2016, după ce planul urbanistic zonal va fi aprobat până la sfârşitul acestui an, iar participaţia statului ar creşte cu încă 5,69%, la 25% din acţiuni, dar condiţionat de emiterea la timp a tuturor autorizaţiilor.
Investitorul va plăti Guvernului o redevenţă de 6% din valoarea producţiei, statul având opţiunea de a solicita companiei Roşia Montană Gold Corporation (RMGC) ca plata redevenţei să se facă în natură, se arată într-un draft al Acordului între Guvern, Gabriel Resources şi Roşia Montană Gold Coropration pentru începerea exploatării, document aflat încă în lucru.
Contactat de MEDIAFAX, ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură de Interes Naţional şi Investiţii Străine, Dan Şova, a declarat că negocierile dintre Guvern şi investitor nu au fost încheiate, ci sunt încă în derulare.
sursa: mediafax S-ar putea sa iti placa si: Guvernul a inclus investiţia de la Roşia Montană în Planul naţional de investiţii Ministrul Culturii Daniel Barbu vine marţi în vizită la Roşia Montană Vasile Blaga vrea reînceperea mineritului la Roşia Montană Guvernul a spus da înființării unei companii care se va ocupa de Proiectul Roşia Montană
Exploatarea minereurilor din perimetrul Roşia Montană ar urma să înceapă în noiembrie 2016, după ce planul urbanistic zonal va fi aprobat până la sfârşitul acestui an, iar participaţia statului ar creşte cu încă 5,69%, la 25% din acţiuni, dar condiţionat de emiterea la timp a tuturor autorizaţiilor.
Investitorul va plăti Guvernului o redevenţă de 6% din valoarea producţiei, statul având opţiunea de a solicita companiei Roşia Montană Gold Corporation (RMGC) ca plata redevenţei să se facă în natură, se arată într-un draft al Acordului între Guvern, Gabriel Resources şi Roşia Montană Gold Coropration pentru începerea expl