Posturile de conducere de la unitãtile miniere au fost reduse „la sânge” dupã includerea acestora în Complexul Energetic Hunedoara. Acum, exploatãrile de cãrbune mai au doar conducerea strict necesarã, cu care pot functiona fãrã probleme.

Organigrama, extrem de stufoasã, s-a pãstrat aproape nemodificatã de pe vremea când în subteranul Vãii Jiului lucrau peste 50.000 de mineri, chiar dacã între timp mineritul a fost supus unor procese masive de restructurare. Timp de 20 de ani, Compania Nationalã a Huilei Petrosani a beneficiat de trei tipuri de ajutoare financiare de la bugetul de stat, dar putini au fost banii ce s-au îndreeptat cãtre investitiile în retehnologizare. O bunã parte din sumã a mers în salarii si nu neapãrat în cele ale ortacilor de rând, cât în ale mai marilor din minerit sau în buzunarele sindicalistilor ce beneficiau din plin de pe urma defunctei Companii Nationale a Huilei. Veniturile „bosilor” au fost mereu extrem de mari comparativ cu sãrãcia din zonã si cu salariile truditorilor din subteran. Iar în ciuda programelor masive de restructurare a industriei miniere, care nu i-a afectat pe sefi, CNH si-a pãstrat, la fel ca înainte de 1989 o structurã la fel de stufoasã, cu directori, tot felul de ingineri –sefi, sefi de sectoare, conducãtori formatie lucru, etc. Si, în timp ce majoritatea angajatilor duceau acasã, la sfârsit de lunã, un pumn de mãruntis în loc de retributie lunarã, sefii minerilor stãteau linistiti pe retributii de mii de lei lunar. De exemplu, în 2008, fostul director al CNH a încasat 248.356 de lei, adicã aproape 21.000 de lei lunar, asta în timp ce un miner de la front câstiga vreo 2.000 de lei pe lunã.

S-au dus vremurile de huzur

Lucrurile s-au schimbat dupã încluderea celor patru mine viabile – Lonea, Livezeni, Vulcan si Lupeni – înb Complexul Energetic Hunedoara. CEH trebnuie sã fie o unitate viabilã, care