Timp de patru zile, un numeros public format în cea mai mare parte din turişti a putut admira, pentru prima oară în cadrul Festivalului Păstrăvului, peste zece lăzi de zestre, unele cu o vechime de peste 100 de ani, aduse de gospodinele din sat.

Aşa cum am aflat de la Marilena Niculiţă, muzeograf la Muzeul Ouălor Încondeiate Ciocăneşti, în trecut, când o fată se mărita conta cât de bogată era lada de zestre. O fată cu zestre multă era curtată de flăcăii bogaţi şi harnici, iar cea cu zestre puţină risca să se mărite cu un bărbat fără pământ, fără animale sau păduri sau fără altă avere sau să rămână nemăritată.

În lada de zestre trebuiau să fie cât mai multe covoare de pus pe perete, iţate de pus pe pat, iţari, cămăşi şi poale, componentele costumului popular bărbătesc, ii şi catrinţe femeieşti, chingi şi brâie în culorile steagului românesc sau cu motive geometrice specifice zonei, bundiţa, cămaşa cu altiţă, ciorapi de lână, tulpan cu franjuri, trăistuţa, pernuţele lucrate în cruciuliţe, plapuma, pătura frumos ţesută.

Toate obiectele necesare cu care doi tineri căsătoriţi pot începe o viaţă nouă

Muzeografa Marilena Niculiţă ne-a spus: „În această ladă trebuiau să existe toate obiectele necesare cu care doi tineri căsătoriţi să înceapă o viaţă nouă. Din lada de zestre nu lipsesc crucea şi icoana ca semn de binecuvântare pentru tinerii căsătoriţi, o oglindă unde mireasa se gătea pentru mire, o năframă, ştergare frumos ţesute folosite pentru decor în semn de cinstire a icoanelor. Pregătirea lăzii începea când fetele erau încă mici, la 7-8 ani. Uneori, la o cămaşă se lucra şi aproape un an de zile. Se începea de toamna şi se termina primăvară. În expoziţie se găseşte şi o năframă (batistă) veche de 120 de ani cu care tinerii se ţineau de mână atunci când mergeau la cununie, realizată în culori vii, naturale, obţinute din fierturi de plante”