Dezbaterea globală despre impactul modelului austerității asupra depășirii crizei se îndreaptă tot mai clar spre concluzia că austeritatea a făcut mai mult rău decât bine, prelungind criza economică atunci când apăruse o tendință netă de ieșire din stagnare. Austeritatea a fost gândită și promovată să fie ca o ghilotină care taie cât mai brutal cu putință cheltuieli publice sociale pentru a le face pe cele ce mai rămân mai ușor de acoperit din veniturile economice încasate de state. Părea să fie o strategie simplă bazată pe teoria neoliberală a unei alegeri raționale. Sună a ceva rațional doar că are o mare problemă: e falsă. Oamenii acordă sau nu încredere și ei formează baza pe care economia tinde să funcționeze mai bine sau mai rău. Oamenii au respins categoric ceea ce li se părea nedrept și incorect. Nedrept pentru că criza în care s-a intrat nu fusese provocată de vreo instituție a societății civile ci de instituțiile financiare considerate cele mai respectabile și solide. Incorect pentru că ei, oamenii obișnuiți, trebuiau să facă sacrificii pe când cei cu adevărat vinovați aflați în conducerile instituțiilor financiare nu numai că nu sufereau vreo consecință pentru lăcomia lor absolut nerușinată ci chiar puteau să afișeze noi și consistente câștiguri. Cât e de rațională această “schemă”? Programul de austeritate din România a fost printre cele mai dure, iar din punctul de vedere al impactului asupra economiei printre cele mai dăunătoare.

N-am cum să uit marea promisiune a USL din campania electorală, la care m-am alăturat cu toată convingerea, de a face dreptate și a repara cele mai grave erori ale guvernărilor portocalii aflate sub comanda lui Traian Băsescu.

Multă lume însă e dezamagită în acest moment și explicațiile pe care le furnizăm sunt adesea rău văzute. Convenția asupra austerității nu s-a schimbat. Ne angajăm într-un nou p