Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Astăzi e ziua ta, Dragoş Buhagiar

Publicat in Jurnalul, marți 20 august 2013 ·

“Pentru mine contează să trăiesc ce mi-a mai rămas din viaţă frumos, intens, să iubesc şi să mă las iubit”

Ştiam cât de ocupat este, aşa că promptitudinea cu care a răspuns, deşi era în vacanţă cu familia şi a rupt din timpul său liber, nu a putut decât să mă impresioneze şi să-mi arate cât preţuieşte ceea ce face şi mai ales cât îi respectă pe cei pentru care o face. De o sinceritate uluitoare, Dragoş Buhagiar este un creator curajos, căruia nu i-a fost teamă niciodată să experimenteze, să lase culoarea să-şi aleagă singură calea prin care ajunge pe scenă, să lase materialul să se muleze pe un decor sau costum reflectând astfel personalitatea celui care l-a conceput, dar şi universalitatea lui. Elev la Şcoala de Artă din Brăila, oraşul său natal, a urmat sfatul profesorilor săi şi a mers la Liceul de Artă din Cluj. Anii petrecuţi acolo au contat în formarea sa artistică, dar teatrul a fost acel ceva care l-a atras în mod inevitabil. A văzut un spectacol la Cluj cu Marcel Iureş care l-a impresionat şi a ales Academia de Arte din Bucureşti. A început să viseze cum poate crea un decor, cum poate aranja o scenă, cu alte cuvinte a bătut la uşa destinului său. De atunci a devenit un model de creaţie, de energie. Munceşte cum puţini oameni o fac în mod normal, călătoreşte, învaţă, acumulează şi dăruieşte cu generozitate. Scenografia nu e o profesie oarecare, e o perpetuă bătălie pentru care ai nevoie de motivaţie, de călăuzire, de forţă şi direcţie bună. Aşezat, ordonat şi atent la detalii, Dragoş Buhagiar a creat scenografia multor spectacole din România şi din străinătate şi a colaborat, de-a lungul timpului, cu regizori importanţi. Are la activ o mulţime de distincţii, printre care nu mai puţin de cinci premii UNITER. Dragoş Buhagiar a împlinit ieri 48 de ani. Jurnalul Naţional îi urează “La mulţi ani!”.

Dau bunătate pentru că v

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Revoltele din Noua Caledonie: Starea de urgență va fi ridicată luni, aeroportul rămâne închis

HotNews acum 27 minute
​Starea de urgență din Noua Caledonie va fi ridicată, a anunțat președinția franceză, dar aeroportul internațional va rămâne închis până duminică, în ciuda unei diminuări treptate a tensiunilor, transmite France Presse. Pușcași marini din armata Fra

Gitanas Nauseda şi-a anunţat victoria în alegerile prezidenţiale din Lituania

Mediafax acum 19 minute
Lituanianul Gitanas Nauseda şi-a anunţat realegerea într-un scrutin prezidenţial duminică, în urma unei campanii dominate de preocupările de securitate din Uniunea Europeană şi membru NATO, alături de Rusia. Naţiunea baltică de 2,8 milioane de oamen

Cutremur cu magnitudinea 6,6 în apropierea arhipelagului Tonga din Pacificul de Sud

News.ro acum o ora
Un cutremur cu magnitudinea 6,6 a lovit luni arhipelagul Tonga din Pacificul de Sud, a anunţat Institutul Geologic al SUA (USGS). Seismul a avut loc la o adâncime de aproximativ 112 kilometri, la mai puţin de 200 de kilometri nord de Nuku'alofa, cap

Universitatea Craiova a câştigat la penalty-uri barajul de Conference League cu U Cluj

Mediafax acum 8 ore
Meciul s-a terminat cu scorul 0-0 în 90 de minute şi 1-1 după 120 de minute. Golurile s-au marcat în minutul 120 (Houri), pentru olteni, şi 120+10 (Nistor), pentru ardeleni. Ambele de la punctul cu var. După ce au deschis scorul, gazdele au majorat

Atac cu cuţitul la Lyon: Patru oameni au fost răniţi, agresorul a fost arestat

News.ro acum 9 ore
Un marocan în vârstă de 27 de ani, care suferă de probleme psihiatrice, a fost arestat şi plasat în custodia poliţiei în urma unui atac cu cuţitul care s-a soldat cu patru răniţi în metroul din Lyon, duminică după-amiază, relatează AFP. Procurorul g

Imediat după meciul de adio al Generației de Aur, Miodrag Belodedici a rămas fără permis: „Vă dați seama cât de beat eram?”

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
După fluierul final al „balului de adio” al Generației de Aur, a rămas fără permis de conducere pentru nouăzeci de zile, după ce a fost prins cu alcoolemie la volan. Florin Răducioiu Florin Prunea

12 oameni au fost răniți în urma unor turbulențe, într-un avion al Qatar Airways care zbura de la Doha către Dublin

HotNews acum 12 ore
Douăsprezece persoane care călătoreau la bordul unui avion al companiei Qatar Airways, într-un zbor de la Doha către Irlanda, au fost rănite în timpul unor turbulențe, a anunțat duminică aeroportul din Dublin, adăugând că avionul a aterizat în sigur

De azi se fac înscrierile la creşă şi grădiniţă

Buna ziua Brasov acum 4 ore
De astăzi, 27 mai, până în 14 iunie se derulează prima etapă de înscriere la creşă sau grădiniţă. La creşă pot fi înscrişi copiii care au între trei luni şi trei ani, iar la grădiniţă cei care au vârste cuprinse între trei şi şase ani. Părinţii pot

Elena Udrea, reacție din închisoare în cazul Coldea: „Stăpânul Cătușelor iese pe ușa DNA. Sper că va duce și la căderea lui Kovesi"

HotNews acum 10 ore
Elena Udrea, fost ministru al Turismului, a reacționat, după ce foștii generali din SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă au fost pus sub acuzare pentru trafic de influenţă de către procurorii anticorupție, printr-un mesaj publicat pe pagina ei de

Farul Constanța Under-18 a câștigat Liga de Tineret și va reprezenta România în Youth League (GALERIE FOTO + VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
Echipa Under-18 de la Farul Constanța a câștigat Liga de Tineret (competiție rezervată jucătorilor născuți după 1 ianuarie 2006), învingând în finala de la Târgoviște FCSB. Scorul a fost 1-0 (0-0), prin golul marcat de Luca Băsceanu, în minutul 87,

Vremea

București
acum

13°
lun.

13°/20°
mar.

13°/20°
mie.

13°/25°
joi

15°/27°
Iasi
acum

14°
lun.

12°/19°
mar.

12°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/23°
Constanta
acum

13°
lun.

13°/16°
mar.

13°/18°
mie.

14°/20°
joi

15°/20°
Cluj-Napoca
acum

11°
lun.

11°/22°
mar.

12°/19°
mie.

12°/19°
joi

12°/20°
Timisoara
acum

11°
lun.

11°/26°
mar.

11°/24°
mie.

12°/24°
joi

14°/24°