Privesc cu atenţie o fotografie publicată într-un ziar. Am în faţă un bărbat la vreo 60 de ani, cam smead, dar care se vede că a fost frumos la viaţa lui. E o persoană publică. E mare demnitar, iar privirea lui e uşor semeaţă. Are o strălucită carieră naţională, dar şi internaţională. Am de gând să nu spun cine e. Cu câţiva ani în urmă, mass-media au publicat câte ceva despre soţia lui, revoltată că personajul nostru o înşeală mereu, că se poartă urât în familie, că o umileşte, că trăieşte un adevărat coşmar. Povestea acestei femei a impresionat pe multă lume. Erau într-un divorţ, în plin scandal. Ce-o mai fi făcut biata femeie? Nu mai ştiu nimic, dar un sentiment de milă mă stăpâneşte şi acum. Omul nostru a trădat iubirea soţiei sale, luată în căsătorie din dragoste, aşa reieşea din presa de atunci. Înaine de acest incident, în ochii opiniei publice româneşti era un fel de erou. Sentimentele de care era înconjurat din partea celorlalţi români se puteau numi de respect şi, dacă nu exagerez, de recunoştinţă şi iubire pentru faptele sale. Aşa se explică faptul că, în anul 2010, statul român a hotărât să îl decoreze cu ”Ordinul Naţional Steaua României în grad de Cavaler”. Iată cum se motivează acest demers: ”... în semn de mare apreciere a curajului şi demnităţii de care a dat dovadă, declanşând, prin exemplul personal, revolta istorică a poporului român împotriva dictaturii comuniste”, cu referire la faptele sale curajoase din anul 1989. România a mai făcut un gest important: l-a sprijinit să candideze cu succes la funcţia de vice-preşedinte al Parlamentului European. Nu punem la socoteală alte gesturi de sprijin mai mici, dar multe. Din păcate, ca şi în cazul celor întâmplate în familie, buna-credinţă a României a fost trădată în mod grosolan şi repetat de către acest ins spilcuit, cu zâmbet actoricesc. (Stimate) domn, îţi aminteşti? Mai ales în ultimii ani, de câte