Pentru părinţii din Republica Moldova, a avea un copil cu dizabilităţi înseamnă mai mult decât o dramă, pentru că de mult ori sunt nevoiţi să lupte cu atitudinea ostilă a celor din jur.

În momentul în care ajunge să fie diagnosticat, un copil cu dizabilităţi are puţine şanse să se integreze în societate şi să aibă o viaţă normală. Unica posibilitate care i se oferă sunt şcolile speciale, instituţii care îi ţin departe atât de familiile lor, cât şi de restul lumii.

Sunt refuzaţi să meargă în şcoli

Părinţii care aleg să-şi dea copii la şcolile din localităţile natale, se lovesc deseori de refuzul directorilor de a-i primi în aceste instituţii dar şi de lipsa unor programe speciale de instruire. Potrivit Centrului de Investigaţii Jurnalistice, numărul copiilor cu dizabilităţi care merg la şcolile din comunitate constitue câteva sute în toată Moldova, din totalul de peste 16.000.

Instruirea la domiciliu, propusă de autorităţi pentru copiii cu probleme grave de sănătate, este o soluţie parţială, susţin specialiştii. În cazul în care ei stau acasă nu au parte de comunicare, lucru absolut indispensabil pentru ameliorarea stării lor de sănătate. Mulţi dintre părinţi ajung să bată la uşa centrelor de reabilitare care le oferă sprijin şi educaţie.

Directorul Centrului de zi ,,Speranţa” spune că de serviciile pe care le oferă aceştia beneficiază peste 200 de persoane. ,,Organizăm activităţi care se orientează spre includerea lor în societate. Învăţământul este primordial în creşterea unui copil, aşa că nu avem niciun drept să facem diferenţă între copiii obişnuiţi şi cei cu nevoi speciale”, explică Viorica Cojocaru, director executiv al centrului.

Legea nu-i apără

Reprezentanţii mai multor ONG-uri active în domeniul drepturilor omului susţin că legislaţia actuală discrimineaza copiii cu nevoi speciale. Legile existente sunt neutre atunci cân