Florin Cioabă va fi înmormântat vineri la Sibiu, în cavoul regal, alături de cel al tatălui său Ion întâi. Conform moştenitorului Dorin, priveghiul început seara trecută în sala tronului din palatul regal va fi ceva mai scurt de trei zile datorită întârzierilor provocate de negocierile cu personalul administrativ de la spitalul Akdeniz Üniversitesi.
Conform surselor din Poliţia Română, forţe impresionante de ordine "combinate" - rutieră, jandarmerie şi trupe speciale - au fost mobilizate discret, atât în Sibiu şi în judeţele limitrofe, cât şi pe traseul de la Bucureşti spre oraşul ardelean. În hotelurile şi pensiunile din Sibiu nu mai exista aseară nici o cameră liberă.
Trupul lui Cioabă a ajuns aseară pe Aeroportul "Henri Coandă" din Bucureşti cu o cursă Turkish Airlines, în regim de colet, recipientul metalic în care a fost transportat fiind taxat la kilogram. Dorin Cioabă s-a declarat mulţumit de finalizarea târguielii cu turcii, familia regală nescoţând din buzunar mai mult de 15 mii de dolari, restul sumei de spitalizare fiind acoperit de asigurarea decedatului.
"În România au fost zile libere şi nu am putut lua legătura pentru a ne pune la dispoziţie asigurarea de sănătate. Imediat ce am avut-o, am adus-o la spital şi imediat s-au întocmit formalităţile. S-au vehiculat anumite sume de bani cerute de spital, dar a fost lipsă de informaţie şi de dialog între noi şi spital, am avut tot felul de translatori care n-au transmis ce trebuia. Spitalul a făcut tot ce trebuia, au fost lângă noi tot timpul şi-au dat tot interesul să-l salveze pe tata. Au plâns cu noi, s-au rugat cu noi şi au dat sânge pentru tatăl meu", a declarat Dorin Cioabă pentru presa turcă. "Ne-am strâns mâna şi l-am luat pe tata acasă", a mai mărturisit moştenitorul tronului. Trupul lui Cioabă a fost în sfârşit scos din spital în tradiţionalele hohote de jale şi trasportat la Ae