Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Premierul Ponta lasă Proiectul Roşia Montană pe seama Parlamentului

Publicat in Informatia de Alba, marți 20 august 2013 ·

Premierul Victor Ponta a declarat luni că orice explorare sau exploatare va începe la Roşia Montană numai în măsura în care Parlamentul României va adopta o lege care să prevadă între altele condiţiile de mediu, condiţiile de participare a statului român, dar şi soarta banilor rezultaţi din redevenţă.

“Va începe orice fel de explorare şi exploatare numai în măsura în care Parlamentul României va adopta o lege care să prevadă condiţiile de mediu, condiţiile de participare a statului român, faptul că toţi banii care rezultă din redevenţe şi din beneficii intră într-un fond de dezvoltare durabilă şi numai dacă Parlamentul după care, sigur, preşedintele şi toate celelalte proceduri vor fi îndeplinite, nici vorbă. Guvernul va trimite rezultatul negocierilor până la începutul sesiunii parlamentare. Mai departe, cum şi cât timp va trece prin cele două Camere, dacă va trece, dacă va fi adoptat, dacă va fi modificat, nu ştiu să vă spun acest lucru”, a declarat premierul într-o conferinţă de presă susţinută la sediul USL.

Ponta a menţionat că, în momentul în care proiectul va pleca la Parlament, va deveni public. “Dar evident pot să vă spun că am avut drept obiectiv în primul rând schimbarea şi întărirea până la cele mai înalte standarde a condiţiilor de mediu, o participare a statului român mai semnificativă decât era şi un nivel al redevenţelor mare, pentru că, repet, beneficiile care rezultă din redevenţe şi din alte lucruri care ţin de această posibilă exploatare vor intra într-un cont special, nu intră la buget, ci intră într-un cont special de dezvoltare”, a spus premierul Ponta. sursa: AGERPRES S-ar putea sa iti placa si: Premierul Ponta indecis în ce privește proiectul minier de la Roșia Montană Premierul Ungureanu, interesat de proiectul Roşia Montană Pentru români: Statul va câștiga 78% din beneficiile generate de proiectul minier de la Roșia Montană

Articolul in Informatia de Alba >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele SUA Joe Biden după dezbaterea cu Donald Trump: ”Nu vorbesc atât de uşor ca altădată, nu vorbesc cu atâta facilitate ca altădată"

Ziare.com acum 2 ore
"Nu vorbesc atât de uşor ca altădată, nu vorbesc cu atâta facilitate ca altădată, nu dezbat atât de bine ca altădată", a recunoscut Joe Biden vineri, 28 iunie, după o prestaţie slabă în faţa lui Donald Trump în timpul primei dezbateri între cei doi,

UPDATE - Trafic feroviar afectat între staţiile Medgidia şi Mircea Vodă din cauza unui incendiu la vegetaţie / Opt trenuri, cu întârzieri

News.ro acum 3 ore
Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA anunţă, vineri seară, că traficul feroviar este afectat din cauza unui incendiu la vegetaţie, care s-a extins până în zona căii ferate de pe intervalul Medgidia - Mircea Vodă. UPDATE: ”La ora 19:57 s-a repus s

Artist din cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, găsit în stop cardio-respirator în zona centrală a oraşului / A fost resuscitat şi a fost transportat la spital

News.ro acum 2 ore
Un bărbat de aproximativ 55-60 de ani, artist în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, a fost găsit, vineri seară, în stop cardio-respirator în zona centrală a oraşului. A fost resuscitat şi a fost dus la spital. ”SAJ Sibiu a inte

Kelemen Hunor: Am impresia că această guvernare este compromisă în totalitate / Cei din PNL au şubrezit foarte tare autoritatea premierului / Această situaţie este absolut hilară / Este absolut înacceptabil

News.ro acum o ora
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, apreciază că situaţia din interiorul coaliţiei, generată de stabilirea datei alegerilor, este ”absolut hilară” şi nu ar fi trebuit să se ajungă aici. Kelemen Hunor afirmă că, în martie, coaliţia a anunţat un calenda

Ucraina susţine că a distrus centrul rus de comunicaţii spaţiale din Crimeea

G4Media acum 2 ore
Ministerul Apărării de la Kiev a transmis vineri că Ucraina a distrus într-un atac săptămâna aceasta centrul rus de comunicaţii spaţiale amplasat în peninsula Crimeea ocupată, relatează agenția Reuters, citată de Agerpres. Anterior, mesaje pe reţele

FRF, precizări privind achiziţia biletelor pentru meciul România – Olanda

Mediafax acum 4 ore
Federaţia Română de fotbal (FRF) a transmis, vineri seara, detalii cu privire la procedura de achiziţie a biletelor pentru meciul din optimile de finală ale Campionatului European de Fotbal 2024, în care România va întâlni Olanda. Partida este progr

UPDATE - REPER: Curtea de Apel Bucureşti obligă BEC să dispună renumărarea buletinelor de vot din mai multe secţii de votare pentru alegerile europarlamentare / BEC va ataca decizia

News.ro acum 2 ore
Deputaţii Oana Cambera şi Andrei Lupu au câştigat în instanţă, la Curtea de Apel Bucureşti, în numele Partidului REPER anularea mai multor decizii ale Biroului Electoral Central şi renumărarea voturilor pentru alegerile europarlamentare, în mai mult

Trei aeronave F-16 Fighting Falcon au fost achiziționate de România de la Regatul Norvegiei . Unde au ajuns aeronavele

Ziua Constanta acum 7 ore
Trei aeronave F-16 Fighting Falcon achiziționate de România de la Regatul Norvegiei au aterizat vineri, 28 iunie, în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu” de la Câmpia Turzii. Potrivit MApN, aeronavele F-16 Fighting Falcon vor intra în dotarea

Kremlinul spune că Putin nu şi-a pus alarma la ceas ca să urmărească dezbaterea Biden-Trump

News.ro acum 5 ore
Preşedintele Vladimir Putin nu s-a trezit în toiul nopţii pentru a urmări dezbaterea prezidenţială americană dintre Joe Biden şi Donald Trump, iar Rusia nu va comenta politica internă a SUA, a declarat vineri Kremlinul, în condiţiile în care Putin a

Aproape 48 de milioane de oameni au urmărit dezbaterea dintre Joe Biden și Donald Trump, mult mai puțini decât la evenimente similare din trecut

Ziare.com acum o ora
Aproximativ 48 de milioane de telespectatori au urmărit dezbaterea prezidenţială americană de joi dintre preşedintele democrat Joe Biden şi rivalul republican Donald Trump, potrivit datelor preliminare Nielsen, ceea ce sugerează că audienţa finală v

Vremea

București
acum

25°
vin.

17°/33°
sâm.

21°/35°
dum.

21°/35°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

23°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/33°
lun.

20°/35°
mar.

20°/32°
Constanta
acum

21°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/27°
lun.

21°/28°
mar.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

18°/28°
dum.

19°/31°
lun.

19°/32°
mar.

18°/22°
Timisoara
acum

22°
vin.

18°/31°
sâm.

20°/34°
dum.

21°/36°
lun.

21°/35°