Cel mai iute supercar electric aparţine britanicilor, Lola Drayson B12 69 EV dovedindu-se a fi nu doar cel mai de succes proiect verde al Drayson Racing Technologies, ci şi „naşul” multor hipercaruri având propulsie clasică.

Au apus demult vremurile în care maşinile electrice erau doar nişte buburuze experimentale conduse prin campusurile universităţilor ori centrele de înaltă tehnologie din California şi Arizona. Pentru performanţe similare cu bolizii asurzitori precum Ferrari ori Lamborghini, Drayson B12 utilizează patru motoare axiale PMSM ce lucrează la o tensiune de 750 V şi care sunt alimentate de acumulatori Litiu-Ion-Fosfat cu o capacitate de 30 kWh.

Proiectat la cele mai înalte standarde de calitate şi securitate, supercarul electric a fost dezvoltat pentru a servi drept pepinieră pentru tehnologii ce vor fi implementate inclusiv pe viitoarele proiecte ale companiei. Acest bolid creat special pentru cursele pe circuit este propulsat doar de puterea fluxului de electroni, motoarele producând însumat nu mai puţin de 640 kW sau echivalentul a 850 CP. Puterea este astfel peste cei 730 CP ai Aston-ului martin One 77, Ferrari La Ferrari ori Lamborghini Veneno. Cifrele vorbesc de la sine, acceleraţia 0-100 km/h este rezolvată în 3 secunde, iar de la 0-160 km/h se ajunge în 5,1 sec. Vechiul record de viteză la categoria sub 1.000 kg al FIA World Electric Car Championship de 282 km/h este istorie, un model Lola Drayson B12 reuşind să atingă nu mai puţin de 328 km/h.

Caroseria este împrumutată de la un model de curse cu propulsie clasică, având suspensii ce lucrează în plan orizontal, întocmai ca maşinile de Formula 1 şi un kit aerodinamic complet ce include podea aerodinamică capsulată ce creează forţe de lipire a maşinii de asfalt. Elemente precum aripioarele şi eleronul generatoare de forţe deportante consistente fac parte dintr-un sistem aerodinamic