Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Temă de vacanţă pentru miniştrii francezi: eseu pe tema cum va arăta ţara în 2025

Publicat in Ziarul Financiar, miercuri 21 august 2013 ·

În 2025, Franţa nu va mai avea şomeri, nici datorii, căutarea unei locuinţe va fi o experienţă „plăcută“, declinul industrial va fi luat sfârşit, iar închisorile nu vor mai fi suprapopulate, consideră miniştrii preşedintelui François Hollande, scrie CNBC.

Perspectiva se desprinde dintr-o temă de vacanţă dată de Hollande membrilor cabinetului care a constat într-un eseu cu tema „Viziunea mea despre Franţa în 2025“. O parte din texte au fost postate pe pagina de internet a revistei Le Point, scrie The Irish Times.

Ministrul economiei şi finanţelor Pierre Moscovici şi-a început compunerea cu avertismentul că Franţa, acum a cincea putere economică a lumii, va coborî probabil pe locul opt sau nouă, depăşită de India şi Brazilia. Însă ţara îşi va recâştiga „pe deplin suveranitatea bugetară“, a scris Moscovici, fără a explica ce ar însemna aceasta pentru „guvernul economic“ al Europei, pe care Franţa îl cere de mult timp.

Ministrul a atenţionat şi asupra „nebuniei“ de a imita Germania prin „încercarea de a reclădi industria cu cheltuieli publice substanţiale“.

„Modelul german este ideal pe termen scurt, dar în zece ani nu va mai corespunde condiţiilor eco­nomice mondiale“ deoarece economiile emergente vor avea mai puţină nevoie de echipa­mente ger­mane. De aceea Franţa ar trebui să se concentreze pe tehnologia de vârf. Moscovici vede Franţa ajungând liderul lumii la „inovaţie socială“.

În viziunea tânărului şi ambiţiosului ministru al industriei Arnaud Montebourg, până în 2025 lumea va fi trecut prin „cea de-a treia revoluţie industrială“, iar Europa „va putea contrabalansa giganţii internetului“.

Până în 2017 Franţa va produce unul dintre cele mai bine vândute vehicule din Europa, capabil să parcurgă 100 de kilometri cu doar doi litri de benzină. Programul „uzina viitorului“ va fi definit deja „un model francez de producţie care, d

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Scenariu demn de un film James Bond în Filipine: Vicepreşedinta Sara Duterte afirmă că a angajat un asasin să-l omoare pe preşedinte Marcos dacă ea va fi ucisă

News.ro acum o ora
Vicepreşedintele filipinez Sara Duterte a declarat, sâmbătă, că a comandat asasinarea preşedintelui Ferdinand Marcos Jr. dacă ea însăşi ar fi ucisă, ceea ce a determinat biroul lui Marcos să promită „acţiuni adecvate imediate”, relatează CNN. Într-o

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, s-a întâlnit cu Donald Trump în SUA

Mediafax acum 50 minute
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, s-a întâlnit vineri cu preşedintele ales al SUA, Donald Trump. Întâlnirea a avut loc la Palm Beach, Florida, conform unui purtător de cuvânt al Alianţei.

Hoţii au furat din casa fiului lui Florin Salam mai multe genţi şi bijuterii

Mediafax acum 15 minute
„La data de 22 noiembrie 2024, în jurul orei 23:30, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti- Secţia 26 Poliţie au fost sesizaţi, prin apel 112, de către un bărbat, cu privire la faptul că din locuinţa sa, din Sect

Alegeri prezidenţiale 2024.Votul în Diaspora: Peste 52.000 de români au votat deja

Mediafax acum o ora
Până în prezent au votat pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale 52.339 de persoane. 48.217 şi-au exprimat votul pe liste suplimentare, iar 4.227 prin corespondenţă. În Marea Britanie au votat 8.425 de persoane, în Republica Moldova 7.497, iar

Elon Musk e și mai bogat. Averea lui a atins un nivel record după victoria lui Donald Trump în alegerile prezidențiale din SUA

HotNews acum 2 ore
Averea netă a lui Elon Musk a atins un nivel record de 347,8 miliarde de dolari vineri, datorită creşterii continue a acţiunilor Tesla şi a unei noi runde de finanţare care a evaluat startup-ul său de inteligenţă artificială, xAI, la 50 de miliarde

Tenis de masă: Bernadette Szocs a câştigat medalia de bronz la Turneul Campioanelor

News.ro acum o ora
Jucătoarea de tenis de masă Bernadette Szocs a cucerit, sâmbătă, medalia de bronz la Turneul Campioanelor de la Fukuoka, după ce s-a oprit în semifinalele tabloului de simplu.

Cod Galben de vânt la Constanța!

Ziua Constanta acum 2 ore
Meteorologii au emis o atenționare cod galben de vânt pentru Constanța, valabilă pe parcursul zilei de 23 noiembrie, între orele 10:00 și 23:00. Conform prognozei, în intervalul menționat, vântul va prezenta intensificări semnificative, cu rafale c

S-a încheiat campania electorală pentru primul tur al alegerilor prezidențiale 2024

Ziua Constanta acum 2 ore
Campania electorală pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale s-a încheiat sâmbătă dimineaţa, la ora 7.00. Campania electorală pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale s-a încheiat sâmbătă dimineaţa, la ora 7.00, potrivit Agerpres. Aleger

„Mircea, mereu cu noi!”. Gafa echipei de campanie a lui Geoană: mesaj înțeles greșit după ce a fost afișat de suporterii Farul Constanța

Adevarul acum 39 minute
Un banner ridicat, vineri, de suporterii Farului Constanta, pe stadion, a fost interpretat de echipa de campanie a lui Mircea Geoană drept un mesaj de susținere pentru candidatul independent și promovat ca atare, când, de fapt, mesajul se referea la

Donald Trump l-a ales pe miliardarul Scott Bessent pentru funcția de secretar al Trezoreriei

Libertatea acum 3 ore
Președintele ales al SUA, Donald Trump, a anunțat vineri că îl va nominaliza pe Scott Bessent pentru funcția de secretar al Trezoreriei. Decizia pune capăt speculațiilor intense privind ocuparea acestei funcții, potrivit News.

Vremea

București
acum

sâm.

3°/6°
dum.

1°/7°
lun.

3°/7°
mar.

2°/7°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

4°/16°
dum.

2°/6°
lun.

4°/8°
mar.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

-5°/3°
dum.

-5°/2°
lun.

1°/4°
mar.

0°/6°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/3°
dum.

-1°/6°
lun.

2°/8°
mar.

2°/6°