Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Interes crescut pentru derivatele Sibex

Publicat in Bursa, miercuri 21 august 2013 ·

Pieţele financiare continuă să balanseze sub impactul ştirilor pozitive şi negative, cele mai recente venind de pe piaţa muncii din SUA. Rata şomajului în creştere în majoritatea statelor din SUA a avut un impact negativ redus asupra cotaţiilor.

Pe piaţa Sibex cel mai lichid produs este, din nou, DEDJIA cu 531 contracte încheiate la ora 16.30. Trendul descendent din ultimele zile pe contractul DEDJIA pare să se fi epuizat, cotaţiile atingând un minim de 14970 puncte în deschiderea pieţei de dimineaţă. Ulterior, preţul a început să urce atingând un maxim 15036 puncte.

Pe de altă parte, trendul crescător din ultimele şedinţe pe paritatea EUR/USD s-a accelerat, cotaţia pentru luna septembrie a derivatului de la Sibex înregistra la ora 16.30 o creştere cu 0.69%, până la nivelul de 1.3439. Interesul pentru acest ins¬trument este dovedit categoric şi de numărul de poziţii nou deschise în cursul zilei (+ 620).

Contractul pe petrol cu scadenţa în luna octombrie era marcat de scăderi cu 1,33%, până la echivalentul a 105.4 dolari. De menţionat este faptul că luni a fost ultima zi de tranzacţionare pentru contractul cu scadenţa pe luna septembrie acesta încheind la preţul de 107,1. Casa Română de Compensaţie a închis înainte de deschiderea pieţei un număr de 140 poziţii rămase până la scadenţă.

Contractul derivat SIBGOLD_RON pe luna august înregistra variaţii reduse faţă de ziua anterioară fluctuând între 1359,4 şi 1359,8 puncte. Numărul de poziţii deschise era de 690, în scădere uşoară faţă de ziua anterioară. Un număr de contracte pe aur încheiate cu mult mai mic comparativ cu numărul de poziţii arată indecizia speculatorilor pe această piaţă privind tendinţa viitoare a preţului.

În total, piaţa derivatelor Sibex înregistra la ora 16.30 un volum de 1.307 contracte, în creştere faţă de ziua anterioară în condiţiile în care nu s-au înregistrat

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum o ora
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Salina Praid nu mai poate fi salvată, spune ministrul Mediului

HotNews acum 2 ore
Întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul Salinei Praid, ci când și cât de rapid, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea acuzat că „au fost mai multe instituţii alte statului care au aşteptat să se întâmple dezastrul, până când s-a ajuns la

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 5 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 5 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Polonia investighează o întrerupere a sistemului de control al traficului aerian

Ziarul Financiar acum o ora
Serviciile poloneze investighează o întrerupere a sistemului de gestionare a traficului aerian, declară sâmbătă purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne al ţării, citat de Reuters. „Ofiţeri ai Agenţiei de Securitate Internă colectează informa

O nouă lege iniţiată de deputatul Silviu Vexler, atacată la CCR de Nicușor Dan: Sunt încălcate principii constituţionale / Ce prevede actul normativ

HotNews acum 57 minute
Preşedintele Nicuşor Dan a sesizat Curtea Constituţională în legătură cu modificări la legea privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, prin care se sancţionează, ca în cazul preoţilor, exercitarea fără drept a profesiei şi de „ra

Ministrul Mediului - Interzicerea centralelor de apartament de către UE este un fake news

Ziua Constanta acum 54 minute
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat, sâmbătă, că informațiile apărute în mediul online privind interzicerea centralelor de apartament de către Uniunea Europeană reprezintă un fake news, precizând că nu există o decizie la nivel european p

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 5 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Funcţionari publici din primării, despre noile măsuri anunțate de Guvern: „O nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile”

Adevarul acum 4 ore
Sindicaliștii își exprimă îngrijorarea față de pachetul nr. 2 de măsuri fiscale anunțat de premierul Ilie Bolojan, declarând că „reprezintă o nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile şi precare”.

Brigadă de arbitri din Belgia la meciul Shkëndija – FCSB, din turul doi preliminar al Ligii Campionilor

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Meciul Shkëndija (Macedonia) – FCSB, care va avea loc, marţi, în prima manşă din turul doi preliminar al Ligii Campionilor, va fi arbitrat de o brigadă din Belgia, condusă de Nathan Verboomen, noteaz

Vremea

București
acum

30°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/35°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
Iasi
acum

23°
sâm.

17°/24°
dum.

17°/31°
lun.

18°/34°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

27°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/30°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/32°
Timisoara
acum

28°
sâm.

16°/29°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°
mar.

20°/34°