Coafeza a sosit la ora 7 şi câteva minute. Se cunoşteau de atâta vreme.

– Lidia, draga mea, vreau să mă mai întinereşti pentru ultima dată, nu pot muri necoafată.

– Bună glumă, Crista. Chiar îmi place că nu ţi-ai pierdut simţul umorului nici acum la bătrâneţe.

– Ştii cum e? Mi-ar fi ruşine de lume, de suratele din cartier, să mă vadă în halul ăsta de degradare!...

– Exagerezi, iubita mea. Arăţi încă bine la cei 86 de ani ai tăi…

– Bine pe dracu! Hai bagă-ţi odată degetele prin părul ăsta încâlcit de vrăjitoare…

Operaţiile, nu puţine, au durat aproape două ore, căci Crista uitase să facă baie, şi-o ajută coafeza.

– Măi, ce bine e să ai lângă tine un om de nădejde, constată ea.

Mai greu a fost cu ieşitul din cadă. Picioarele n-o mai ascultau şi Lidia a trebuit să facă eforturi să n-o scape. Îmbrăcă cu dificultate halatul şi-şi strânse mijlocul cu cordonul, cum o făcea pe vremuri, dar curând constată că era mai bine mai lejer şi-l lăsă desfăcut, pentru că i se părea că halatul îi arde pielea. S-au dus în camera ei, s-a aşezat în fotoliu obosită.

– Lidia, te rog spune-i fiicei mele să-mi prepare un carcalete cu gheaţă.

– Carcalete ai zis!? Dar de ce nu bei un suc de fructe?

– Fie, un suc de fructe cu gheaţă.

– Ai febră, draga mea…

– Da, se pare că da, medicii au făcut tot ce s-a putut face…

– În urmă cu câteva luni, când te-am coafat, nu aveai problemele astea.

– Nu le aveam, dar uite că ele au năvălit aşa deodată furioase peste mine.

– Ştii ceva, Crista, în locul tău aş năvăli eu peste toate problemele astea.

– Draga de tine! Cât de simpatică eşti…

– Îţi propun să începem. Preferi să rămâi în fotoliu în vreme ce te coafez.

– Aici e foarte bine, e perfect. Apropo, să nu uiţi de compresele fierbinţi…

– Da, da, numai că dacă ai febră, ar fi reco