Cel mai rezistent sistem la reformă s-a dovedit a fi nu justiţia, nu educaţia, nu salarizarea, nu pensiile, nu munca şi protecţia socială, ci sănătatea. A urlat sistemul de durere la fiecare pas mic făcut şi părea că a înnebunit ţara când s-a pus problema dezrădăcinării lui. Aşa că, nu s-a întâmplat nimic. Moartea domnului Lăzărescu a continuat să ruleze în sistem. Explicaţia pentru tot ce nu s-a întâmplat pare a fi una singură: sănătatea este, încă, o vacă bună de muls. O sursă de bani pentru partid, pentru interese personale şi de grup. Putere şi influenţă. Asiguratul rămâne cu buza umflată în faţa unui sistem, care deşi subfinanţat cronic, este sifonat cu nădejde.
Un spital mare poate fi o fabrică de bani pentru „băieţii deştepţi” din sistem: consumă câteva sute de pâini zilnic, zeci de kilograme de alimente, are nevoie de curăţenie şi, din când în când de renovare, îi trebuie pază, spălătorie şi medicamente. (Într-un reportaj făcut cu ani în urmă, era dezvăluit cum un spital din provincie, judeţul Teleorman, parcă, achiziţionase costiţă cu 13 lei kilogramul, în timp ce în tot oraşul aceeaşi costiţă era 7 lei.)
Dar cine sunt „băieţii deştepţi” din sistem? Cei care şi-au făcut legi în Parlament să poată fi şi rectori şi deputaţi sau senatori. Cei care, în acelaşi timp, predau studenţilor, conduc catedre, conduc spitale, conduc asociaţiile profesionale din care fac parte, au pacienţi, contracte de cercetare bine remunerate, colaborări în privat şi contract de management la stat. Fără a pune nici o clipă la îndoială calităţile lor profesionale şi ştiinţa lor de carte, se naşte întrebarea: ce îi mână pe ei la asemenea sacrificiu?
România este ţara din comunitatea europeană care cheltuieşte cel mai puţin cu sănătatea fiecărui locuitor al său. Asiguraţii nu ştiu care este pachetul minim de servicii, pentru că nu a fost definit. Sistemul trebuie să îi