Departe de a nu dormi noaptea de grija decăderii morale a presei şi a lumii, societatea românească înghite fără noduri fenomene din ce în ce mai deşucheate de concubinaj între presă şi politică.

Raportul judecătorului Brian Leveson după scan­dalul din trustul de presă al miliardarului Murdoch a însemnat un moment de reflecţie şi de analiză pentru presa din Marea Britanie. Cum s-a ajuns la interceptări ilegale sistematice practicate de jurnalişti în beneficiul ti­ra­jelor şi audienţei, cine a în­gă­duit aceste practici şi ce con­tribuţie au avut politicienii şi so­cietatea în sine, tolerându-le, sunt întrebări la care s-a răs­puns doar parţial, prin măsuri luate pentru reglementarea pre­sei scrise. Criza etică a jurnalismului britanic analizată în raportul de peste 2.000 de pa­gini, după audierea câtorva sute de per­soa­ne, es­te un simptom al unei boli sociale cro­nice: de­legitimizarea politicienilor şi a presei, după ce acestea şi-au părăsit obligaţiile civice în fa­voarea intereselor proprii. Într-un studiu pu­bli­cat în revista Ethical Space, cer­cetătorul me­dia John Steel vede în con­clu­ziile raportului Le­veson un diagnostic pus în­tregii societăţi, de la cinismul dominant al vie­ţii politice la in­satisfacţia şi debusolarea mo­rală a cetă­ţea­nu­lui de rând. Apropierea toxică a jurnaliştilor de politicieni, interesele eco­no­mice comune, pu­terea prea mare exercitată împreună schimbă însuşi rolul mass-media ca instrument al culturii civice democratice. Cu 15 ani în urmă, Serge Ha­li­mi denunţa fe­no­me­nul „jur­na­lismului de curte“ din Fran­ţa şi imensa influenţă a unor inşi cu etichetă de jur­nalişti: „Un mic grup de zia­rişti om­niprezenţi, a căror pu­tere es­te susţinută de legea tă­ce­rii, îşi impune propria no­ţiune de informaţie-marfă unei pro­fe­sii tot mai fragilizate de tea­ma şomajului. Aceşti aprozi ai ordinului sunt noii câini