Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fălticeniul, descoperit prin QR Code alături de scriitorul Eugen Dimitriu

Publicat in Crai Nou, miercuri 21 august 2013 ·

La al cincilea atelier de lucru al elevilor înscrişi în proiectul „Descoperă Fălticeniul prin QR Code”, proiect care se derulează de la începutul vacanţei în spaţiul primitor al Bibliotecii Municipale „Eugen Lovinescu”, marţi, 20 august, a fost invitat scriitorul Eugen Dimitriu, o enciclopedie vie a istoriei fălticenene.

„De această dată mediul online a trecut pe plan secund, povestirile prin viu grai ale invitatului captând audienţa, farmecul narativ al scriitorului făcând ca tablourile evocate să prindă viaţă, scriitorii ale căror portrete sunt pe pereţii sălii de lectură ai bibliotecii devenind pentru câteva ore prezenţe vii, oameni care au avut şi reuşite, şi suferinţe şi pe care i-au unit talentul şi dragostea pentru meleagurile fălticenene, fiind prezentaţi tinerilor de Eugen Dimitriu” ne-a declarat Nicoleta Hoştinaru, şefa Bibliotecii Municipale „Eugen Lovinescu” şi coordonatoarea proiectului în Fălticeni.

Proiectul este parte componentă a proiectului judeţean „Descoperă Suceava prin QR Code”, fiind realizat de Biblioteca Bucovinei ,,I.G. Sbiera” Suceava, împreună cu bibliotecile publice din Fălticeni, Câmpulung Moldovenesc, Vatra Dornei, Gura Humorului, având ca parteneri Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional Suceava şi Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică Suceava şi urmând a fi finalizat pe 21 noiembrie 2013.

Proiectul îşi propune crearea şi instruirea unor grupuri de lucru în cadrul bibliotecilor partenere, constituite din câte 10 adolescenţi şi tineri cu vârste cuprinse între 13 şi 25 de ani, care vor promova în mediul online informaţiile despre obiectivele turistice şi culturale locale. În cele patru luni de derulare a proiectului în urbea de pe Şomuz vor fi amplasate plăcuţe cu cod QR pe monumentele istorice şi obiectivele turistice din municipiu, care, după ce vor fi scanate, vor redirecţiona că

Articolul in Crai Nou >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aproape 98% prezenţă la a doua probă a Bacalaureatului

Mediafax acum 2 ore
La proba obligatorie a profilului, Matematică sau Istorie, a doua în programul Bacalaureatului, prezenţa a fost, marţi, de 97,7%. Examenul continuă joi, după ce miercuri va fi o zi de pauză.

Suceava - Cod roşu emis de meteorologi, valabil pentru mai multe localităţi. Se anunţă vijelie, ploi torenţiale şi grindină

News.ro acum 4 ore
Douăsprezece localităţi din judeţul Suceava, inclusiv municipiul reşedinţă de judeţ, se află, marţi după amiază, sub avertizare cod roşu meteo, fiind anunţate vijelie puternică, ploi torenţiale şi grindină. Avertizarea emisă de Administraţia Naţiona

Atenţionare de călătorie pentru Macedonia de Nord: Risc de incendii şi restricţii de circulaţie

Mediafax acum o ora
MAE informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Macedonia de Nord că în perioada 1 iulie – 31 august 2024 se prognozează vreme caniculară, cu temperaturi peste normalul perioadei de vară, cres

LIVE TEXT România - Olanda, în optimi la EURO 2024. „Generația de suflet“, meci pentru istorie!

Ziua Constanta acum 2 ore
Marele meci al „Generației de suflet“ a României a venit! Tricolorii întâlnesc Olanda astăzi, 2 iulie 2024, de la ora 19.00, în optimi la Campionatul European de fotbal din Germania, iar jucătorii lui Edward Iordănescu luptă pentru o calificare isto

Alertă de bombă pe Aeroportul din Chișinău. Sute de pasageri au fost evacuați. Cursa Tarom spre București, afectată

Ziare.com acum 2 ore
A fost alertă de bombă, marți, 2 iulie, pe Aeroportul Chişinău, zona fiind evacuată, pentru intervenţia echipajelor specializate. După verificări, s-a constatat că alerta a fost falsă, călătorii fiind îmbarcaţi. Între cei afectaţi au fost și pasager

Un poliţist german a fost concediat după ce a furat brânză cheddar de la locul unui accident rutier

Mediafax acum 34 minute
În apărarea sa, poliţistul a negat că ar fi ciugulit din brânză, relatează Reuters. Ofiţerul de poliţie, care fusese chemat să asigure perimetrul accidentul, s-a apropiat de camion şi a ordonat unui salvator să îi dea nouă pachete de brânză de 20 de

Încă 100 de kilometri de cabluri aeriene de telecomunicaţii, dezafectate în Capitală

Mediafax acum 11 minute
Este vorba de cabluri aeriene ale companiilor de internet, televiziune şi telefonie. În total, în ultimii trei ani şi jumătate, aproximativ 1.100 de kilometri de cabluri aeriene au fost mutate în reţele subterane, sigure şi autorizate. Primăria Capi

Reacția deputatului Dan Vîlceanu, după ce a fost pus sub urmărire pentru agresarea lui Florin Roman: Lucrurile puteau fi rezolvate altfel

HotNews acum 6 ore
Deputatul Dan Vîlceanu, pe numele căruia Parchetul a anunțat marți că a început urmărirea penală în urma altercaţiei cu liberalul Florin Roman, în plenul Camerei Deputaţilor, spune că l-a sunat pe colegul său, ulterior, şi i-a spus că îi este ruşine

Comisia Europeană şi-a exprimat punctul de vedere pozitiv cu privire la proiectul Unităţilor 3 şi 4 de la Cernavodă

Mediafax acum o ora
Nuclearelectrica a anunţat adoptarea punctului de vedere pozitiv al CE cu privire la proiectul Unităţilor 3 şi 4 de la CNE Cernavodă, în baza articolului 41 din Tratatul Euratom. Proiectul este gestionat de compania de proiect Energonuclear, deţinut

Cushman & Wakefield Echinox: Românii au cheltuit anul trecut 36 miliarde de euro în marile reţele de retail, cu 11% mai mult decât în 2022

News.ro acum 3 ore
Românii au cheltuit anul trecut 36 miliarde de euro în marile reţele de retail, cu 11% mai mult decât în 2022, iar peste 60% din cheltuieli au fost în supermarketuri şi hipermarketuri, potrivit unui studiu realizat de compania de consultanţă imobili

Vremea

București
acum

28°
mar.

22°/37°
mie.

17°/22°
joi

17°/27°
vin.

20°/32°
Iasi
acum

22°
mar.

19°/32°
mie.

14°/19°
joi

13°/22°
vin.

13°/28°
Constanta
acum

26°
mar.

21°/28°
mie.

20°/27°
joi

18°/27°
vin.

20°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

17°/24°
mie.

13°/16°
joi

11°/22°
vin.

14°/24°
Timisoara
acum

18°
mar.

16°/22°
mie.

14°/25°
joi

14°/27°
vin.

17°/30°