de C. MIERLUŞCĂ

21 august 2013 22:08

0 vizualizari

A-A+ Sunătoarea (Hypericum per­fora­tum) este o plantă perenă întâlnită în toată ţara. Face parte din fam. Hyperaceae. Înfloreşte galben în perioada iunie-sep­tembrie. În medicină este folo­sită la leziunile nervoase, depre­sie, enurezis nocturn, dereglări de ciclu, tulburări de vorbire, somn agitat, accese de isterie, somnambulism, incon­tinenţă urinară. Fetele tinere aflate la vârsta de creştere ar trebui să bea zilnic o perioadă câte două ceşti de ceai de sunătoare pentru dezvoltarea organelor genitale şi înlăturarea dere­glărilor ciclurilor, trata­mentul fiind indicat de vestita vinde­cătoare austriacă Maria Treben. Din florile de sunătoare se prepară uleiul de sunătoare folosit la îngrijirea rănilor des­chise, a hematoamelor, a infla­maţiei ganglionilor şi a tenului aspru. În cazul durerilor de spate, de lumbago, de sciatică şi reumatism se fricţio­nează zona cu ulei de sunătoare. Su­garii cu dureri de burtă se liniş­tesc dacă burtica se masează uşor cu ulei de sunătoare. Florile de sunătoare se introduc într-o sticlă cu gâtul mai larg fără a se îndesa. Se toarnă ulei de floarea-soarelui sau ulei de măsline peste ele. Uleiul trebuie să acopere plantele. Sticla se închide cu capac şi se lasă câteva săptă­mâni la soare sau în apropierea maşinii de gătit. După ce uleiul capătă o culoare roşie, se filtrează printr-un tifon, iar uleiul obţinut se trage în sticle de culoare închisă. Se păstrează în cămară. Uleiul de sunătoare se indică şi în infla­marea gangli­onilor limfatici care se vor masa în mod repetat. Pentru tratarea de dischinezie biliară, hepatite, ulcer gastric şi împotriva depre­siei se prepară o infuzie dintr-o linguriţă plantă la o cană de apă clocotită, se lasă acoperită 20 minute. Se vor bea 2-3 căni pe zi. După consu­marea ceaiului de sunătoare, nu se va sta la soare, deoarece se irită