Directorul general adjunct al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), Aurel Pană, şi Mugur George Voinea, membru PC şi director al unei firme, care sunt acuzaţi de fapte de corupţie, au fost arestaţi preventiv, miercuri seară, printr-o decizie a Tribunalului Bucureşti. Sentinţa nu este definitivă. Sursa: VLAD STĂNESCU
Aurel Pană, director general adjunct al APIA şi preşedinte al comisiei de evaluare a ofertelor pentru achiziţia de ulei în cadrul programului PEAD 2013, a fost reţinut pentru luare de mită şi trafic de influenţă, iar Mugur George Voinea, director la SC Evalserv Standard SRL, pentru trafic de influenţă şi complicitate la luare de mită, potrivit Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).
Mugur George Voinea este membru al Partidului Conservator (PC) Diaspora, responsabil pentru departamentul Relaţia cu reprezentanţele diplomatice, iar Aurel Pană este secretar executiv.
Din rezoluţia de începere a urmăririi penale întocmite de procurori a rezultat că există date şi indicii temeinice potrivit cărora, în perioada mai - august 2013, Aurel Pană, în calitate de director general adjunct al APIA şi preşedinte al comisiei de evaluare a ofertelor pentru achiziţia de ulei în cadrul programului PEAD 2013, a condiţionat atribuirea contractelor de achiziţie de ulei, unei anumite societăţi comerciale, de primirea unui comision de 10% din valoarea contractelor, precum şi de externalizarea serviciilor de transport către o anumită societate recomandată de învinuit.
În acest dosar, anchetatorii au făcut, marţi, percheziţii la sediul APIA, au declarat judiciare judiciare pentru Mediafax.
TOP 3 RECOMANDĂRI EVZ.RO: Olimpicul la Informatică cu opt medalii de aur: „Mă întorc în România numai dacă se schimbă ceva”Victor Ponta, prima apariție publică după vacanța la Miami: Suntem în situația în care nu mai avem un președinte, ci o gașcăAve