Ca o ironie a sorţii, pentru machiavelicul locatar vremelnic de la Cotroceni, nu PSD-ul cu „bolşevicii”, „criptocomuniştii” şi baronii săi au devenit, de la o vreme, principalul duşman de... clasă, ţinta preocupărilor şi lucrăturilor sale securistice, ci foştii aliaţi din 2004, liberalii. Aceştia trudiseră, lipind afişe, făcând propagandă pentru el, adunându-i voturi pentru cocoţarea la şefia statului, cot la cot cu democraţii, dar au avut neobrăzarea să nu se lase călăriţi birjăreşte de rudimentarul vaporean, să nu accepte măcelărirea şi asimilarea pentru gonflarea PD, de la 7 la sută cât avea, la 30-40 la sută. Ştim prea bine cum a decurs printr-un circ de aproape patru ani... coabitarea preşedintelui-jucător cu guvernul Tăriceanu şi cu cei 322 ai „monstruoasei coaliţii” ce l-au suspendat în 2007. Apoi, liberalii, supuşi presiunilor şi malversaţiilor băsiste, nevoiţi să guverneze doar cu sprijin parlamentar de 20 la sută, s-au înţeles cu social-democraţii împotriva unui preşedinte abuziv şi scandalagiu pentru trecerea legilor. Cooperarea celor două mari forţe politice împotriva duşmanului comun probabil că l-au orbit de ură pe fostul fesenist, devenit democrat de stânga, apoi, peste noapte, popular de dreapta. Să te rupi de cauza sfântă şi reformatoare a marelui campion al reformei şi democraţiei şi să te faci aliat electoral cu penalii lui Iliescu e o trufie de neiertat. Ce mai încolo, încoace, Antonescu şi ai săi s-au făcut frate cu dracul până trec puntea debarcării lui Traian Băsescu.

E de înţeles, deci, de ce preşedintele nu conteneşte să-şi pună serviciile, procurorii, încă fideli, ANI să le caute liberalilor trădători prin mapele profesionale, să le scotocească prin biografii şi prin afacerile cu statul şi cu rechinii tranziţiei. Acestui demers curat... patriotic i-au căzut până acum victime Atanasiu, Norica Nicolai, Păcuraru, Chiuariu, Helv