Pe gazon niciodată n-am călcat. M-a luat vertijul. De cîte ori am fost în Potcoavă, eram spectator, iar iarba era sfîntă. Acum călcam pe iarbă. Și nu doar eu, ci zeci de oameni. M-am simțit mereu privit. Și culorile, stadionul era viu colorat cînd eram spectator, acum orice culoare a pierit. E un murmur ascuțit de oameni și pescăruși. Nici o culoare, doar țipăt. Țin cu Rapidul. Acum însă văd oameni în greva foamei. Patima, pasiunea – toate atuurile Rapidului, acum s-au prăbușit și s-au făcut cenușiu, corturi ale greviștilor foamei. Caut o vorbă de alinare.
Ce facem?
„Trei generații de rapidiști. Trei. Eu în greva foamei! Bătaia asta de joc. De ce merită Rapidul un asemenea tratament? Copos a fost zgîrcit și ne-a băgat în găleată. Dup-aia nu i-a păsat că l-a luat DNA-ul. Și-a bătut joc de șansele Rapidului. Băieții ăștia de acum care au luat Rapidul, ce să facă ei? LPF-ul care ne-a umilit cu barajul, ei știau că Europa n-o să lase să se întîmple mișmașul nostru. Deci iarăși să ne pișăm pe norocul nostru. Acum sîntem la capăt. O să pierdem și B-ul acum, că nu e o minte lucidă, ce facem cu echipa?”
Nici stelele noaptea nu ne ajută
„Ce speranță? Nici o speranță, sîntem terminați, terminați. Am înjurat soarta, am scuipat LPF-ul, spune mata pe cine să mai fluierăm. Clar sîntem la deznădejde, la capăt. Capăt, finiș! Aș vrea s-o iau de la capăt, ca-ntotdeauna cu Rapidul, dar nu mai pot, nu mai am cum, nimeni nu știe ce să facă. Nici stelele noaptea nu ne ajută. Dumnezeu nu e rapidist.”
Dacă Rapidul moare, mor și eu!
„Dacă Rapidul moare, mor și eu! Acum, pe bune, am dat sînge la Rapid, am dat scuipați, drăcuieli, suflet, dau totul acum, dar nimănui nu-i pasă. Nu-i nimic, îmi pasă mie! Nu mă las, deși știu că nu mai este nici o soluție.”
„Toți sîntem de vină și nimeni nu e de vină! Ați auzit o asemenea nebunie? Da, stau aici ca p
