Unele dintre cele mai de succes românce au revoluționat lumea profesională, dominată de bărbați, nu doar la nivel național, dar şi la nivel european sau mondial. Astăzi cunoaștem patru dintre româncele cărora le este atribuit pionieratul în domeniile în care au activat.
Sarmiza Bilcescu (1867 – 1935) – prima femeie din lume Doctor în Drept
Născută la București, dar școlită în străinătate, Sarmiza Bilcescu a fost prima româncă avocat, dar şi prima femeie din Europa care a obținut licența în drept (1887), studiind la Universitatea din Paris, şi prima femeie din lume care a devenit Doctor în Drept (1890), cu teza „Condiția juridică a mamei”, prezentată la Universitatea din Sorbona. În 1891, a fost admisă în Baroul Ilfov care, la acea vreme, includea şi Bucureștiul, în urma unei campanii derulate în favoarea sa de juristul Constantin Dissescu.
Virgina Maria Andreescu – Haret (1894 – 1962 ) – prima femeie arhitect din lume
La 18 ani, a intrat prima la Școala Superioară de Arhitectură din București, urmând în același timp Belle-Arte. Şi-a terminat studiile în 1919 şi a lucrat ca arhitect inspector în serviciul tehnic al Ministerului Educaţiei Naţionale în perioada 1923-1947. Potrivit icr.ro, Virgina Maria Andreescu – Haret a fost prima femeie din lume care a ajuns la gradul de arhitect inspector general. În perioada dintre cele două Războaie mondiale a reprezentat România la Congresele internaționale de arhitectură la Roma, Paris, Moscova, Bruxelles şi i primeşte nenumărate premii. Printre proiectele sale arhitecturale se numără: Palatul Tinerimea Română din București Liceele Dimitrie Cantemir şi Gheorghe Şincai, Biserica „Sf. Treime”, una din cele mai mari din Capitală, primele blocuri din beton armat şi cinematograful Parc din stațiunea Govora.
Eliza Leonida Zamfirescu (1887 – 1973), prima femeie inginer din Europa
Eliza Le