Săptămânalul britanic „Nature” este cea mai prestigioasă revistă științifică interdisciplinară, câştigându-şi de-a lungul a 144 de ani de activitate un loc preeminent în ştiinţa şi cercetarea mondială. „Nature” nu este doar moştenitoarea unei formidabile tradiţii de valoare şi rigoare ştiinţifică, ci continuă şi azi să domine peisajul cercetării ştiinţifice, fiind cea mai citată sursă bibliografică şi una din puţinele reviste academice care publică cercetări originale de vârf în foarte varii domenii. Toate acestea o ridică la rangul de instituţie de referinţă pentru comunitatea ştiinţifică, nu doar în domenii de strictă specialitate, ci şi într-un orizont interdisciplinar şi, ceea ce este cu totul remarcabil, îi conferă o uriaşă autoritate intelectuală şi deontologică, „Nature” fiind un reper moral şi instituţional pentru cercetarea ştiinţifică mondială.

Azi 21 august apare în „Nature” un articol intitulat „Cercetarea românească în cădere liberă” (Nature 500, 388–389). În esenţă, articolul arată că dacă la un moment dat „reformele din cercetarea românească, dominată de clientelism, au fost solide, în special atunci când în 2011, subvențiile guvernamentale au fost pentru prima dată alocate exclusiv pe bază de performanță”, ulterior, „un nou guvern a redus finanțarea cercetării și a destructurat reformele, eliminând regulile menite să stabilească o meritocrație.”

Poate că pentru publicul larg problema cercetării ştiinţifice şi a educaţiei poate părea un moft, sau eventual o cauză secundară, altele fiind nevoile şi necazurile: ce punem pe masă la copilaşi, cum ne încălzim la iarnă.

Constrângerile stringente legate de supravieţuire nu trebuie să ne facă însă orbi la catastrofele prezente, care compromit viitorul pe multe generaţii. Dacă românii părăsesc ţara cu milioanele în disperată căutare a unei pâini, dacă acolo unde ajung îşi asumă muncile cele