Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De 23 august, avocaţii interlopilor au întors armele

Publicat in Monitorul de Suceava, miercuri 21 august 2013 ·

Românii sunt campioni la întors armele. Ăla care le-a fost până ieri prieten, de mâine le va fi duşman şi îi vor umple burta cu plumb. Iar ăla în care trăgeau până mai ieri cu tunurile şi mitralierele, le va fi de mâine aliat şi destinaţie de pupici. Ca în al Doilea Război Mondial, când am luptat alături de nemţi, până într-o zi. A doua zi, am trecut cu puşti şi pistoale de partea ruşilor.

Labilitate? Oportunism? S-o zicem pe aia dreaptă, chiar dacă doare. Şi labilitate, şi oportunism. Sau, ca să fiu poet cum observa cineva, o labilitate a oportunismului şi un oportunism al labilităţii.

Aceste jocuri sinuoase sunt valabile şi azi. Scara la care ele se manifestă e doar în aparenţă mai mititică. Să vă dau un exemplu. Un ziar din Moldova care întreţine legături foarte strânse cu serviciile secrete – de unde primeşte informaţii binefăcătoare pentru tiraj - scrie că procurorul care le-a instrumentat dosarul cordunenilor e ameninţat cu moartea. Şi nu doar procurorul, ci şi familia lui. Interlopii vor să dea un exemplu. Să-i lecuiască pe alţi procurori pasionaţi de simţul dreptăţii, atât de străin procurorilor români.

Procurorul se află pe o plajă din Spania cu soaţa şi copilul, iar ţigănoii tot plănuiesc, cu minţile lor pline de violenţă, să-i facă o bucurie. O bombă, un degeţel retezat la copil, o batjocură sexuală adusă nevesticii. Numai că serviciile secrete au aflat şi îl protejează pe bravul procuror.

Ţi se face scârbă. Aceleaşi servicii secrete, care până ieri îşi îndoiau verticalitatea în faţa cordunenilor, acum au întors armele. Şi-au dat seama în sfârşit cât rău fac ţării interlopii ăştia nespălaţi. O insurecţie istorică, aproape la fel de spectaculoasă ca aia de la 23 August.

Am mai spus-o că avocaţii cordunenilor şi judecătorii lor au activat aproape pe faţă ca membri reali ai clanului. Mă refer la cuvântătoare ca judele anton şi av

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avocatul din Iași care și-a aruncat iubita de la etajul 6 a fost condamnat la 23 de ani de închisoare. Despăgubirile stabilite de instanță

Ziare.com acum 57 minute
Avocatul ieșean Sebastian Felecanu a fost condamnat de către Curtea de Apel Iași la 23 de ani de închisoare și o despăgubire de 210.000 euro cu titlu de despăgubiri. Acesta a fost găsit vinovat de omor calificat săvârșit asupra iubitei sale. Soluția

Cei 27 confirmă deschiderea la 25 iunie a negocierilor de aderare la UE ale R.Moldova şi Ucraina

News.ro acum 26 minute
Cele 27 de state membre ale Uniunii Europene confirmă vineri deschiderea - la 25 iunie - a negocierilor de aderare la UE ale Ucrainei şi Republicii Moldova, anunţă vineri preşedinţia belgiană a Consiliului UE, relatează AFP. Miniştrii Finanţelor din

România trece oficial la salariul minim european. Ce este și cum se calculează acesta

Wall-Street.ro acum o ora
Salariul minim brut este, în prezent de 3.300 de lei și va crește, de la 1 iulie 2024 la valoarea de 3.700 de lei. Însă, tot în această perioadă, România trece oficial la salariul minim european, prin care se asigură transpunerea în legislația națio

Avertizări de caniculă în aproape toată țara. Cod roșu, sâmbătă și duminică, pentru mai multe județe

Press Alert acum 3 ore
Avertizările de caniculă pentru ziua de sâmbătă Meteorologii au emis vineri o avertizare Cod roșu de caniculă, care vizează sâmbătă cinci județe, iar duminică opt județe și Capitala. Astfel, sâmbătă, în județele Dolj, Olt, Teleorman și sudul județel

Roberto Baggio, bătut de hoți înarmați de față cu familia sa în propria casă! » Legenda Italiei a ajuns la spital

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Roberto Baggio (57 de ani), legendarul mijlocaș ofensiv al Italiei, a fost victima unui jaf violent alături de familia sa, joi seară, în timp ce urmărea partida de la .

Ministrul Economiei: Sunt convins că nu o să treacă vara fără a avea tema de proiectare pentru drona românească

Mediafax acum o ora
„În acest moment sunt două memorandumuri semnate în două grupuri de lucru, care includ societatea Carfil SA, care este filială a ROMARM. Unul dintre ele are ca obiectiv de a vedea dacă prevederile legale din România pot fi îmbunătăţite pentru a avea

Ciolacu i-a cerut ministrului de Interne să pregătească proiectul privind alegerile prezidenţiale

Mediafax acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut vineri ministrului de Interne să pregătească proiectul de hotărâre privind organizarea alegerilor prezidenţiale. Primul tur ar urma să aibă loc în 15 sau 29 septembrie.

Timişoara: Maşină lovită de un tramvai / Şoferul a fost rănit şi dus de urgenţă la spital

News.ro acum 2 ore
Un şofer de 51 de ani a fost rănit, după ce a pătruns cu maşina pe linia de tramvai, intrand în coliziune cu acesta. El a ieşit din parcarea unui hotel din Timişoara, când a avut loc accidentul. Poliţiştii au deschis dosar penal. ”Un bărbat, în vârs

ISU Giurgiu Minivacanța de Rusalii, în siguranță

Ziua Constanta acum o ora
COMUNICAT DE PRESĂ Nr. 238 din 21.06.2024 Minivacanța de Rusalii, în siguranță Pompierii vor fi la datorie în perioada 22-24 iunie a.c. Aceștia vor fi pregătiți să intervină pentru stingerea incendiilor, salvarea persoanelor implicate în diferit

Legea privind stabilirea salariilor minime europene, aprobată de Guvern

Ziua Constanta acum 2 ore
Guvernul a aprobat Legea privind stabilirea salariilor minime europene, prin care se asigură transpunerea în legislația națională a Directivei (UE) 2022/2041 din 19 octombrie 2022 a Parlamentului European și a Consiliului privind salariile minime ad

Vremea

București
acum

31°
vin.

21°/31°
sâm.

20°/35°
dum.

20°/36°
lun.

21°/35°
Iasi
acum

27°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

19°/29°
lun.

19°/25°
Constanta
acum

27°
vin.

20°/27°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
vin.

17°/30°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/28°
lun.

19°/27°
Timisoara
acum

32°
vin.

20°/36°
sâm.

21°/39°
dum.

20°/32°
lun.

18°/31°