Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FABULOS!!! Simona Halep s-a calificat în semifinale la turneul de tenis de la New Haven

Publicat in Ziarul Profit - Arges, vineri 23 august 2013 ·

Simona Halep a reușit să se califice joi noapte, în semifinalele turneului de simplu feminin de la New Haven, dotat cu premii totale în valoare de 690.000 de dolari.

Simona Halep este la un pas de ultimul act al turneului WTA de la New Haven. Românca a reușit să o învingă în două seturi, scor 6-1, 7-6, pe rusoaica, Ekaterina Makarova, locul 26 mondial.

Din cauza ploii, meciul s-a întrerupt după 39 de minute de joc, la scorul de 6-1, 1-1 pentru Simona Halep.

După mai bine de o oră și jumătate de pauză, meciul s-a reluat cu românca la serviciu. Pauza însă nu i-a priit româncei, întrucât a pierdut serviciul, astfel că rusoaica a preluat pentru prima dată conducerea în meci cu 2-1 și mai apoi cu 3-1 pe propriul serviciu.

Însă Simona a reușit să revină de la 1-3 la 5-4, iar soarta setului și a meciului s-a decis în tie-break.

După ce a ratat o minge de meci pe propriul serviciu, Simona Halep a reușit să se califice în semifinale pe serviciul rusoaicei.

În semifinale, Halep va juca cu învingătoarea din sfertul de finală disputat de Caroline Wozniacki și Sloane Stephens.

Pentru accederea în semifinale, Simona Halep și-a asigurat un cec în valoare de 33.250 de dolari și 200 puncte WTA.

0 comentarii   | 12 vizualizari

  Carusel stiri in top România, pe ultimul loc în Uniunea Europeană la capitolul igienă România este cea mai neîngrijită ţară din UE: 20% din români nu s-au spălat niciodată pe dinţi, potrivit unui sondaj al unei companii de produse cosmetice. În plus, cifrele arată că ... Citeste toata stirea RATB reia circulaţia autobuzelor din liniile 226, 227, 302 şi N114 pe Şos. Alexandriei Ca urmare a finalizării lucrărilor de extindere a reţelei de apă şi canalizare de pe Şos. Alexandriei şi a deschiderii circulaţie rutiere pe tronsonul cuprins între Str. Mărgean

Articolul in Ziarul Profit - Arges >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un stat european elimină taxa pe uleiul de măsline. Care este motivul

Adevarul acum 37 minute
După ce s-a confruntat deseori cu furturi din supermarketuri în ciuda măsurilor de securitate adoptate, dar și falsificări grosolane, un stat european a decis să elimine taxa pe uleiul de măsline.

România joacă, miercuri, cu Slovacia, meciul decisiv pentru calificarea în optimi la Euro-2024. Partida are loc de la ora 19.00, la Frankfurt

News.ro acum 4 ore
Naţionala României joacă, miercuri, cu Slovacia, meciul decisiv pentru calificarea în optimi la Euro-2024. Partida din grupa E are loc de la ora 19.00, la Frankfurt. Meciul va fi transmis de Pro TV. Tot de la aceeaşi oră se va disputa şi partida Bel

Coreea de Nord a testat o rachetă în largul coastei sale de est, dar aceasta a explodat în aer

News.ro acum 2 ore
Coreea de Nord a testat, miercuri, ceea ce părea a fi o rachetă hipersonică în largul coastei sale de est, dar aceasta a explodat în aer, a declarat armata Coreei de Sud, transmite Reuters. Racheta a fost lansată din apropierea capitalei Phenian, a

Fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, liber după un acord cu SUA. Jurnalistul se întoarce în Australia

Mediafax acum o ora
Eliberarea lui Assange încheie o saga juridică de 14 ani în care jurnalistul a petrecut mai mult de cinci ani într-o închisoare britanică de înaltă securitate şi şapte ani în azil la ambasada Ecuadorului din Londra, luptând împotriva extrădării în S

INS: 60,1% din populaţia rezidentă a României era conectată la sistemele de canalizare în anul 2023

News.ro acum 20 minute
Un număr de 11.415.029 locuitori aveau locuinţele conectate la sistemele de canalizare, în 2023, reprezentând 60,1% din populaţia rezidentă a României, cu 174.369 persoane mai mult decât în anul 2022, arată datele Institutului Naţional de Statistică

Scandal cu declarații de dragoste de la o doctoriță pentru unele colege și diagnostice greșite pentru pacienți, într-un spital din România

Ziare.com acum o ora
O secție a Spitalului Județean din Oradea a devenit centrul unui scandal, după ce o doctoriță și-a exasperat colegii cu transmisiuni live și postări pe internet în timpul serviciului, provocând erori profesionale grave ce pun în pericol pacienții. D

Furtună cu grindină pe Transalpina. Sute de turiști speriați de vremea extremă: „N-am văzut așa ceva de când trăiesc aici” FOTO

Ziare.com acum 40 minute
Furtună cu grindină pe Transalpina, marți, 25 iunie. Sute de turiști au fost luați prin surprindere și au fost nevoiți să se adăpostească pe la stânele din zonă. Potrivit gandul.ro, furtuna a ținut aproximativ 40 de minute, în vreme ce cantități mar

Aeroportul Incheon, închis din cauza baloanelor cu gunoaie lansate de Coreea de Nord

Mediafax acum o ora
Un balon a aterizat pe pista de lângă Terminalul 2, iar cele trei piste ale aeroportului au fost temporar închise, a declarat purtătorul de cuvânt. Mai multe baloane au fost observate în interiorul şi în jurul aeroportului, a spus purtătorul de cuvâ

Canadienii atacă decizia favorabilă României, în dosarul Roșia Montană. Gabriel Resources nu renunță să solicite despăgubiri de miliarde de dolari

Ziare.com acum o ora
Gabriel Resources, acţionarul majoritar al Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), dezvoltatorul proiectului minier aurifer omonim blocat, a decis să solicite, conform datelor analizate de Profit.ro, anularea deciziei favorabile României din procedur

Ce sărbătoare este în Calendarul ortodox pe 26 iunie 2024?

Ziua Constanta acum 2 ore
În această lună, în ziua a douăzeci şi şasea, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru David cel din Tesalonic (sec. VI). Acest fericit, fiind cu neamul dinspre Răsărit, a strălucit la Apus ca un luceafăr prea luminos. Căci din pruncie supunându-

Vremea

București
acum

26°
mie.

20°/33°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/35°
Iasi
acum

23°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/32°
sâm.

20°/32°
Constanta
acum

28°
mie.

20°/28°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

24°
mie.

18°/28°
joi

17°/29°
vin.

16°/28°
sâm.

18°/27°
Timisoara
acum

26°
mie.

19°/33°
joi

18°/32°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°