Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Planul de mobilitate urbană intră în faza a doua - OTL se extinde

Publicat in Crisana, joi 22 august 2013 ·

Pentru a eficientiza activitatea OTL şi pentru a evita aglomeraţia pe mijloacele de transport în comun, reprezentanţii instituţiei au plătit, printr-un proiect european, o firmă care să facă un studiu special. Directorul OTL Csuzi Istvan susţine că vrea să utilizeze planul de mobilitate urbană astfel constituit pentru ca firma să-şi extindă activitatea pe întreaga Zonă Metropolitană Oradea.

Ieri, la sediul OTL, a avut loc prezentarea primelor concluzii ale firmei bucureştene „Incertrans", societate care a câştigat anul trecut o licitaţie pentru realizarea unui plan special de mobilitate. "Conducerea OTL a anticipat foarte bine apariţia unei legi care cere ca firmele de transport local din toate oraşele care au mai mult de o sută de mii de locuitori să-şi facă un plan al mobilităţii urbane sustenabile. În octombrie 2012 am câştigat licitaţia şi ne-am apucat de treabă. Este vorba despre un studiu care trebuie să prezinte soluţii pentru a evita congestia în oraş. Care este situaţia din punctul de vedere al aglomeraţiei şi ce măsuri trebuie luate pentru ca aceasta să fie redusă, nu stopată, pentru că este imposibil acest lucru. Prin studiul pe care l-am efectuat am găsit şi situaţii ciudate, spre exemplu, există linii ale OTL pe care sunt transportaţi 3 oameni pe oră, ceea ce nu mai este transport social, ci solitar. Mai mult, am constatat că în ultima perioadă numărul de oameni plătitor de transport în comun este în scădere în Oradea. Deocamdată ne aflăm în faza întâi a proiectului, cea a prezentării studiului, urmând ca săptămâna viitoare să organizăm o dezbatere publică la Primărie pentru a vedea şi opiniile oamenilor cu privire la aceste lucruri şi care sunt soluţiile pe care ei le găsesc", a explicat, pentru Crişana, conf. dr. ing. Florian Ghionea, de la Universitatea Politehnica din Bucureşti şi consultant la "Incertrans".

Cu bani europeni

Pe l

Articolul in Crisana >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Marcel Ciolacu a anunţat pentru luni consultări cu liderii partidelor politice pentru data alegerilor prezidențiale

Ziua Constanta acum 26 minute
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că de luni îi va invita pe liderii partidelor politice să discute despre calendarul alegerilor prezidenţiale, argumentând că "ţopăiala" pe această temă afectează încrederea între parteneri şi trebuie să înceteze, p

Premierul Marcel Ciolacu anunță că TICHETELE de masă vor fi excluse de la calculul pragului de 4.000 de lei

Gandul acum 48 minute
Premierul Marcel Ciolacu susține că se vor adopta măsuri pentru a proteja salariul minim pe economie, iar contravaloarea tichetelor de masă, respectiv a indemnizației de hrană, sunt excluse de la calculul pragului de 4.000 de lei. Totodată, el anunț

Cutremur cu magnitudinea de 7,2 grade în largul Peru

Mediafax acum 22 minute
Un cutremur cu magnitudinea de 7,2 a avut loc vineri în largul coastei centrale a Peru. Ameninţarea cu tsunami din cauza cutremurului a trecut.

România este cel mai ieftin stat UE pentru grupa „Alimente şi băuturi nealcoolice”

Mediafax acum o ora
România este cel mai ieftin stat pentru grupa „Alimente şi băuturi nealcoolice”. De asemenea, România are cel mai scăzut nivel al preţurilor pentru grupa „Articole de mobilier, echipamente de uz casnic”.

Realitatea cruntă pe care politicienii o ignoră. Aproape 4 milioane de români trăiesc în continuare în sărăcie

Ziare.com acum 10 minute
Un român din cinci era afectat de sărăcie în anul 2023, iar 21,1% din populaţia rezidentă trăia într-o gospodărie ale cărei venituri erau mai mici decât pragul stabilit la nivelul de 60% din mediana veniturilor disponibile pe adult/echivalent, relev

Temperaturi sufocante, mai ridicate decât normalul, în luna lui cuptor. Prognoza ANM pe iulie

Ziare.com acum 2 ore
Meteorologii estimează că, pe durata întregii luni iulie, temperaturile vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, în special în regiunile sudice. După prima săptămână a lunii, când ploile vor avea caracter excedentar, mai ales

Fostul episcop al Hușilor, condamnat la 8 ani de închisoare după ce a violat elevi de la seminar

Ziare.com acum o ora
Cornel Onilă, fostul episcop al Hușilor, a fost condamnat la 8 ani de închisoare, fiind acuzat că a violat mai mulți elevi din seminar. Fostul episcop este acuzat de viol în formă continuată și agresiune sexuală împotriva elevilor de la seminarul un

Premierul Ciolacu, critici pentru ministrul Finanțelor în ședința de guvern: Domnule ministru Boloș, orice proiect trebuie discutat mai întâi cu cei vizați. Nu invers!

G4Media acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu l-a criticat public vineri pe ministrul Finanțelor în debutul ședinței de guvern, pe fondul tensiunilor dintre PSD și PNL pe tema datei alegerilor prezidențiale. Ciolacu l-a atacat pe Boloș pentru că a vrut să impună legisla

Scandalul în coaliție se adâncește. Ciolacu cheamă partidele la consultări pe tema datei alegerilor prezidențiale: „Țopăiala trebuie să înceteze”

Adevarul acum 58 minute
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat că va invita liderii tuturor partidelor politice pentru a stabili împreună data alegerilor prezidențiale, în contextul în care astăzi era ultima zi pentru adoptarea hotărârii de guvern care ar fi programat primul t

Dezbatere tensionată între Biden și Trump. „Are simţul moral al unei persoane depravate” VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Preşedintele Joe Biden şi fostul preşedinte Donald Trump s-au aflat joi seara în Atlanta pentru dezbaterea CNN care a început la ora locală 21.00 (vineri, ora 4.00, ora României), prima lor confruntare faţă în faţă înaintea alegerilor din noiembrie

Vremea

București
acum

26°
vin.

17°/33°
sâm.

21°/35°
dum.

21°/36°
lun.

21°/38°
Iasi
acum

28°
vin.

19°/30°
sâm.

21°/31°
dum.

20°/33°
lun.

20°/35°
Constanta
acum

29°
vin.

21°/29°
sâm.

21°/27°
dum.

22°/27°
lun.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

24°
vin.

17°/28°
sâm.

18°/28°
dum.

19°/31°
lun.

20°/31°
Timisoara
acum

25°
vin.

18°/29°
sâm.

19°/32°
dum.

21°/35°
lun.

22°/33°