Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Naveta elevilor, decontată, dar plafonată

Publicat in Ziarul de Roman, joi 22 august 2013 ·

Ministerul Finanţelor a stabilit limite pentru valoarea decontată a abonamentelor pentru transportul elevilor. Bursele rutiere vor fi acordate din acest an şcolar.

Elevii navetişti vor primi, în acest an şcolar, o “bursă rutieră”, menită a acoperi cheltuielile legate de transport. Sumele pentru naveta şcolară vor fi plafonate, se arată într-un proiect de ordonanţă publicat de Ministerul Finanţelor. Măsura de plafonare a decontărilor vine după ce zeci de mii de elevi din mediul rural nu şi-au primit jumătate de an banii pentru naveta şcolară. Ministerul Finanţelor a publicat un proiect de Ordonanţă privind reglementarea unor măsuri bugetare, care prevede plafonarea abonamentelor decontate pentru naveta şcolară. Astfel, potrivit proiectului, decontarea abonamentelor de transport pentru elevi nu va depăşi 26 de lei lunar pentru naveta pe o distanţă de trei kilometri. Pentru navetele şcolare pe distanţe mai mari de trei kilometri, dar până în 50 de kilometri, suma de 26 de lei/abonament/lună se suplimentează cu doi lei pentru fiecare kilometru. În nota de fundamentare se arată că suma maximă decontată pentru un abonament lunar emis pentru distanţa de 50 de kilometri va fi de 120 de lei.

Prevederile prezentului act normativ au în vedere, cu prioritate, scopul decontării cheltuielilor generate de transport, şi anume sporirea accesului la educaţie pentru elevii aflaţi în zone defavorizate sau la distanţe mari faţă de unităţile de învăţământ pe care le frecventează. Totodată, această propunere conduce la utilizarea eficientă a fondurilor publice. Decontarea contravalorii abonamentelor sau a biletelor de transport se face de către şcoli către elevii navetişti, pe baza abonamentelor eliberate de operatorii de transport. În judeţul Neamţ, în trecutul an şcolar au fost înregistraţi 7.105 elevi navetişti. Plafonarea sumelor alocate decontării abonamentelor şcolare

Articolul in Ziarul de Roman >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial de la Ministerul Educației Ce subiecte au avut de rezolvat elevii la Bacalaureat, proba de Limba și Literatura română și care era rezolvarea acestora (DOCUMENTE)

Ziua Constanta acum 33 minute
Subiectele la Limba română de la examenul de Bacalaureat 2024 au fost publicate astăzi în secțiunea specială de pe edu.ro, unde este disponibil și baremul de corectare. Subiectele și baremul pot fi consultate în secțiunea Documente a materialului pe

Ion Iliescu: Am aflat cu tristeţe că de pe scena vieţii a plecat Ileana Stana-Ionescu, o doamnă a artei teatrale şi cinematografice, un mentor pentru zeci de generaţii de actori şi un om de cultură formidabil

News.ro acum 2 ore
Fostul preşedinte Ion Iliescu scrie, luni, că a aflat cu tristeţe că de pe scena vieţii a plecat Ileana Stana-Ionescu, o doamnă a artei teatrale şi cinematografice, un mentor pentru zeci de generaţii de actori şi un om de cultură formidabil. Românii

Wimbledon: Irina Begu, eliminată în două seturi, în primul tur

News.ro acum 2 ore
Jucătoarea de tenis Irina Begu, 126 WTA, a fost eliminată, luni, în primul tur la Wimbledon, al treilea grand slam al anului. Irina Begu a fost învinsă Lin Zhu (China), 61 WTA, scor 6-0, 6-4. Meciul a durat 72 de minute. Tot luni mai joacă la Wimble

Nicolae Ciucă, după şedinţa conducerii PNL: Toţi membrii Biroului Politic Naţional au fost de acord să susţinem desfăşurarea alegerilor prezidenţiale la termen

News.ro acum o ora
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat luni, după şedinţa conducerii PNL, că toţi membrii Biroului Politic Naţional au fost de acord să susţină desfăşurarea alegerilor prezidenţiale la termen. Preşedintele PNL a declarat după şedinţa conducerii

Mircea Geoană, acuzat de plagiat la lucrarea sa de doctorat

Ziua Constanta acum 3 ore
Mircea Geoană, actualul secretar general adjunct al NATO și posibil candidat la alegerile prezidențiale din toamnă, se confruntă cu acuzații de plagiat. Jurnalista Emilia Șercan scrie pe site-ul PressOne că Geoană a preluat în lucrarea sa de doctora

Tîlvăr: România continuă să fie un contributor activ la întărirea capacităţilor de apărare ale NATO

Mediafax acum 2 ore
„În cadrul discuţiilor, au fost abordate subiecte care au vizat, în principal, cooperarea bilaterală în cadrul Parteneriatului Strategic dintre cele două ţări, precum şi aspecte relevante privitoare la situaţia de securitate din regiunea Mării Negre

Cum va fi vremea în Dobrogea în următoarele două săptămâni! Când sunt așteptate ploi la malul mării

Ziua Constanta acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie au publicat astăzi prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Potrivit ANM, în Dobrogea după o ușoară scădere de temperatură în primele zile din interval, tendința vremii va fi de încălzire treptată pâ

Marcel Ilie Şerbuc, acuzat că a ucis-o pe fiica de 12 ani a concubinei sale şi a ascuns cadavrul într-o canapea, condamnat definitiv la 26 de ani de închisoare

News.ro acum 2 ore
Marcel Ilie Şerbuc, acuzat că a ucis-o pe fiica de 12 ani a concubinei sale, cadavrul copilei fiind găsit în lada canapelei într-un apartament din Sectorul 4 al Capitalei, a fost condamnat definitiv la 26 de ani de închisoare. .

Premierul grec avertizează că ţara sa se confruntă cu o vară periculoasă

News.ro acum 2 ore
Premierul grec Kyriakos Mitsotakis a declarat luni că ţara se confruntă cu o vară periculoasă din cauza incendiilor de vegetaţie, care sunt favorizate de seceta prelungită şi de vânturi neobişnuit de puternice, relatează Reuters. Incendiile de veget

Ciolacu: Şi România resimte pericolele războiului hibrid, care îmbracă diferite forme

Mediafax acum 3 ore
„Misiunile militarilor români din structurile de informaţii au avut o contribuţie remarcabilă la securitatea României şi la marile proiecte de politică externă ale ţării noastre. În cei 20 de ani de la aderarea la Alianţa Nord-Atlantică, România şi-

Vremea

București
acum

35°
lun.

21°/36°
mar.

21°/38°
mie.

19°/29°
joi

19°/30°
Iasi
acum

35°
lun.

19°/35°
mar.

17°/31°
mie.

16°/27°
joi

14°/21°
Constanta
acum

31°
lun.

20°/32°
mar.

22°/28°
mie.

20°/27°
joi

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

32°
lun.

20°/32°
mar.

17°/21°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°
Timisoara
acum

33°
lun.

21°/33°
mar.

18°/25°
mie.

15°/24°
joi

14°/26°