Un tânăr de doar 21 de ani şi-a găsit sfârşitul pe o stradă din comuna Gherăeşti.
Tragedia a avut loc în noaptea de 21 spre 22 august, în jurul orei 2.45, pe strada Vasile Alecsandri. Paul I., în vârstă de 21 de ani, din comuna Săbăoani, conducea un autoturism pe strada Vasile Alecsandri şi, conform poliţiştilor care au efectuat cercetări la faţa locului, şoferul nu a adaptat viteza de deplasare într-un segment de drum în curbă la dreapta, a pierdut controlul autoturismului, a pătruns pe sensul opus de deplasare, a părăsit partea carosabilă şi a intrat în coliziune frontală cu un copac. În urma impactului a rezultat decesul conducătorului auto şi rănirea uşoară a pasagerului Iulian G., de 22 de ani, din comuna Săvineşti. În cauză a fost întocmit dosar penal, o chestiune care ţine doar de formalitate, având în vedere că cel care a cauzat accidentul nu se mai află în viaţă.