Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Riscul de artrită reumatoidă poate fi redus

Publicat in Timpolis, joi 22 august 2013 ·

Peştele gras, precum somonul şi macroul, heringul, sardinele şi păstrăvul, consumat cel puţin o dată pe săptămână, poate reduce la jumătate riscul de a dezvolta artrită reumatoidă, potrivit unui studiu recent publicat în Annals of the Rheumatic Diseases.

Autorii acestui studiu, cer­ce­tătorii de la Karolinska Insti­tute din Stockholm, spun că aceleaşi beneficii pot fi obţinute şi din consumul de peşte slab – gen cod sau calcan –, însă aces­ta trebuie consumat de patru ori pe săptămână. În schimb, o sin­gură porţie de peşte gras con­sumată pe săptămână poate re­duce riscul cu 52%, informea­zădailymail.co.uk, sursă citată de Mediafax. Diferenţa constă în can­titatea mare de acizi graşi Omega 3 existentă în peştele gras.

Cercetătorii spun că şi o singură porţie din orice tip de peşte consumată săptămânal, timp de zece ani, poate reduce riscul de artrită reumatoidă cu 29%, comparativ cu un consum mai mic.

La studiu au participat 32.000 de femei, născute între anii 1914 - 1948. Ele au completat nişte chestionare privind dieta alimentară, în 1987 şi în 1997. În această perioadă, 205 dintre participantele la studiu au dez­voltat artrită reumatoidă. După ce s-au eliminat alţi factori de risc – fumatul, alcoolul şi vârsta –, autorii au ajuns la concluzia că persoanele care au consumat peşte gras săptămânal au prezen­tat cu 52% mai puţine riscuri de a dezvolta această maladie.

Artrita reumatoidă este o boală cronică ce cauzează dureri şi inflamaţii la încheieturi. Acizii graşi Omega 3 pot bloca procesul de inflamare. Peştele gras conţine cele mai mari concentraţii de acizi graşi Omega 3, consideraţi esenţiali, iar organismul nu îi poate obţine din alte surse decât din dieta alimentară.

Peştele gras, precum somonul şi macroul, heringul, sardinele şi păstrăvul, consumat cel puţin o dată pe săptămână, poate reduce la jumătate riscu

Articolul in Timpolis >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Cod roşu de furtună în Bucureşţi şi Ilfov / Vijelii, grindină şi căderi însemnate de precipitaţii / Mesaj RO-Alert / Zboruri deviate / 200 de intervenţii ale pompierilor în

News.ro acum 28 minute
Meteorologii anunţă, joi seară, cod roşu de furtună în municipiul Bucureşti, dar şi în judeţul Ilfov, fiind emis mesaj RO-Alert. Pompierii au avut aproximativ 200 de intervenţii. UPDATE: ”Ca urmare a fenomenelor meteo, pe durata codurilor de vreme r

Avertizare meteorologică Cod roşu în Bucureşti

Mediafax acum 2 ore
Fenomenele avertizate în Capitală sunt grindină de mari dimensiuni, vijelie cu rafale de 70...90 km/h, averse torenţiale care vor totaliza 30....40 l/mp, descărcări electrice. „Sistemul convectiv se deplasează dinspre vestul spre estul municipiului

UPDATE - SUA şi Ucraina semnează un acord de securitate pe 10 ani, considerat un precursor al aderării la NATO. Zelenski: Cel mai puternic acord de la independenţa statului nostru. Mesajul lui Biden către Putin

News.ro acum o ora
Preşedintele SUA, Joe Biden, şi preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, au semnat joi un acord bilateral de securitate pe 10 ani, menit să consolideze apărarea Ucrainei împotriva invadatorilor ruşi. Acordul, semnat în marja summitului G7 din Ital

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024 – Alianţa PSD-PNL - 48.56%, AUR - 14.93%, Alianţa Dreapta Unită - 8.70%, UDMR - 6.48% / Cine mai trimite reprezentanţi în PE – rezultate parţiale, ora 20.00 / Rezultate finale pentru secţiile din străinătate

News.ro acum 3 ore
Alianţa PSD-PNL a obţinut 48.56% dintre mandatele de parlamentari europeni, urmată de AUR - 14.93%, Alianţa Dreapta Unită - 8.70%, UDMR - 6.48%, potrivit rezultatelor provizorii transmise, joi, de Biroul Electoral Central. Potrivt BEC, în ceea ce pr

Chirurgul anchetat că ar fi uitat o compresă într-o pacientă care ulterior a murit poate da consultații. Are, însă, interzis la operații

Ziare.com acum 2 ore
Chirurgul din Dâmbovița, anchetat de oamenii legii după ce ar fi uitat o compresă în abdomenul unei paciente, care ulterior a făcut septicemie şi a murit, a contestat măsura preventivă şi restricţiile impuse, iar instanţa a decis, joi, 13 iunie, că

DNA redeschide urmărirea penală în dosarul privind controlul ISU de la Ferma Dacilor / Suspecții, acuzați că au permis funcţionarea fără autorizaţie a pensiunii

HotNews acum 5 ore
Tribunalul Militar Bucureşti a decis joi redeschiderea urmăririi penale în dosarul în care un fost comandant al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova şi o angajată a inspecţiei de prevenire din cadrul acestei instituţii sunt acuzaţi de

Primul sistem de drone Bayraktar, recepționat de Forţele Terestre Române. Când vor fi primele zboruri de instrucţie

Ziare.com acum 5 ore
Forţele Terestre Române au început, în cursul acestei săptămâni, procedurile de recepţie calitativă şi cantitativă a echipamentelor primului sistem de aeronave fără pilot Bayraktar TB2, informează Ministerul Apărării Naţionale (MApN). La încheierea

Marcel Ciolacu: Apostolii austerităţii au greşit din nou

Mediafax acum 5 ore
„Apostolii austerităţii au greşit din nou! Statisticile publicate de BNR arată că, în primele 4 luni ale acestui an, investiţiile străine au crescut semnificativ, ajungând la 3,2 miliarde euro, o creştere de 34% faţă de aceeaşi perioadă a anului tre

Sora lui Babasha: „Înţeleg ca nu v-aţi aşteptat la acest moment, dar dacă în Europa avem reputaţia proastă pe care o avem, voi nu aţi făcut altceva decât sa o întăriţi!”

News.ro acum 10 ore
„Eu înţeleg ca nu v-aţi aşteptat la acest moment, dar dacă în Europa avem reputaţia proastă pe care o avem, voi nu aţi făcut altceva decât sa o întăriţi”, a scris pe Facebook actriţa Bianca Babaşa, sora cântăreţului aflat în centrul controversei mom

Rusia acuzată de SUA, Marea Britanie și Canada de complot pentru influenţarea alegerilor din Republica Moldova

Ziare.com acum 2 ore
Rusia a fost acuzată joi, 13 iunie, de către Statele Unite, Marea Britanie şi Canada, într-o declaraţie comună, că pune la cale un complot pentru a influenţa rezultatul alegerilor prezidenţiale din octombrie din Republica Moldova şi pentru a incita

Vremea

București
acum

18°
vin.

18°/22°
sâm.

15°/26°
dum.

19°/30°
lun.

21°/34°
Iasi
acum

18°
vin.

15°/18°
sâm.

15°/22°
dum.

12°/26°
lun.

16°/28°
Constanta
acum

22°
vin.

18°/24°
sâm.

17°/23°
dum.

18°/24°
lun.

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/23°
dum.

14°/25°
lun.

15°/26°
Timisoara
acum

16°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/27°
dum.

16°/30°
lun.

19°/26°