Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Capii bisericilor istorice din Transilvania sunt aşteptaţi la Bistriţa

Publicat in Mesagerul de BN, joi 22 august 2013 ·

-AA+A

Capii bisericilor istorice din Transilvania sunt aşteptaţi la Bistriţa Preotul paroh Johann Dieter Krauss a anunţat joi că de zilele municipiului Bistriţa vor fi oficiate două slujbe în Biserica Evanghelică. Una va fi ţinută de episcopul evanghelic şi foarte mulţi preoţi din România şi din Geramnia, Elveţia şi Austria. De asemenea, Krauss a mai precizat faptul că „ Duminică vom avea o slujbă ecumenică, ceva inedit”. El a arătat că la această slujbă vor participa capii bisericilor istorice din Transilvania IPS şi mitropolit Andrei Andreicuţ de la Cluj, ÎPS Valentin Criohălmeanu din partea Bisericii Greco-Catolice, episcopul reformat din Cluj, Kato Bela, şi episcopul lutheran-maghiar de la Cluj, Adorjani Dezsö Zoltán, şi episcopul săsesc din Sibiu Reinhardt Guip: „ Din păcate, nu ne-a confirmat participarea arhiepiscopul romano-catolic, dar va fi suplinit de părintele arhiprotopop Gered Peter. Din informaţiile pe care le avem, vor veni peste 800 de saşi din străinătate”, a conchis părintele Johann Dieter Krauss.

Apreciere: Select rating1 steluţă2 steluţe3 steluţe4 steluţe5 steluţe Votează acum! Tweet

Articolul in Mesagerul de BN >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial de la Ministerul Educației Ce subiecte au avut de rezolvat elevii la Bacalaureat, proba de Limba și Literatura română și care era rezolvarea acestora (DOCUMENTE)

Ziua Constanta acum 2 ore
Subiectele la Limba română de la examenul de Bacalaureat 2024 au fost publicate astăzi în secțiunea specială de pe edu.ro, unde este disponibil și baremul de corectare. Subiectele și baremul pot fi consultate în secțiunea Documente a materialului pe

Justiţia spaniolă refuză să-l amnistieze pe Carles Puigdemont şi menţine mandatul de arestare emis pe numele acestuia

News.ro acum o ora
Tribunalul Suprem spaniol, cea mai înaltă instanţă judiciară spaniolă, a refuzat să-l amnistieze pe liderul separatist Carles Puigdemont - care se află în exil de când a fugit din ţară, în urma secesiunii eşuate a Cataloniei în 2017 - şi a menţinut

Nokian a produs la Oradea prima anvelopă din fabrica unde investeşte 650 de milioane de euro

Ziarul Financiar acum o ora
♦ Producţia comercială va începe în prima parte a anului 2025. Nokian Tyres, care derulează o investiţie de 650 mil. euro într-o nouă unitate de producţie a anvelopelor la Oradea, a produs deja prima anvelopă, iar proiectul de construcţie evoluează

Actriţa Ileana Stana Ionescu a încetat din viaţă

Crai Nou acum 2 ore
Actriţa Ileana Stana Ionescu a murit ieri, a anunţat Teatrul Naţional „I.L.Caragiale” din Bucureşti. „Teatrul Naţional «I.L.Caragiale» din Bucureşti anunţă cu tristeţe că astăzi, 30 iunie, actriţa Ileana Stana Ionescu a plecat într-o lume mai bună.

Cseke Attila anunţă că UDMR a pledat în discuţiile de la Palatul Victoria pentru necesitatea separării alegerilor prezidenţiale de alegerile parlamentare: Prezidenţialele pot fi stabilite pentru luna octombrie

News.ro acum 2 ore
Liderul senatorilor UDMR, Cseke Attila, a anunţat după consultările cu premierul Marcel Ciolacu de la Palatul Victoria că UDMR a pledat pentru necesitatea separării alegerilor prezidenţiale de alegerile parlamentare, el precizâjnd că prezidenţialele

Sute de turișiti au ajuns la spital într-o destinație populară din Italia. Un virus transmis prin apă ar fi cauza

Adevarul acum 9 minute
O epidemie de norovirus în orașul Torri del Benaco din nordul Italiei, situat pe lacul Garda, a dus la spitalizarea a peste 300 de persoane și a provocat multor altora diaree, vărsături, crampe, febră și greață, potrivit autorităților italiene, rela

CORESPONDENȚĂ GSP DIN GERMANIA Edi iordănescu, realist înainte de optimile EURO 2024: „Olanda e favorită, dar avem și noi atuuri” » Ce le-a cerut jucătorilor în mod expres

Gazeta Sporturilor acum 10 minute
Edi Iordănescu (46 de ani) a prefațat azi duelul România – Olanda, din optimile EURO 2024 ♦ La Munchen, selecționerul „tricolorilor” a vorbit despre ce ar însemna pentru fotbalul românesc calificarea în sferturi și despre cum poate România să dea pe

Misiunea comună constituită de Bulgaria, România şi Turcia pentru curăţarea Mării Negre de mine

Ziua Constanta acum o ora
Misiunea comună constituită de Bulgaria, România şi Turcia pentru curăţarea Mării Negre de mine şi asigurarea astfel a siguranţei transportului maritim, inclusiv pentru navele care transportă cereale ucrainene, a început luni cu o ceremonie la Istan

Mircea Geoană, acuzat de plagiat la lucrarea sa de doctorat

Ziua Constanta acum 5 ore
Mircea Geoană, actualul secretar general adjunct al NATO și posibil candidat la alegerile prezidențiale din toamnă, se confruntă cu acuzații de plagiat. Jurnalista Emilia Șercan scrie pe site-ul PressOne că Geoană a preluat în lucrarea sa de doctora

Wimbledon: Irina Begu, eliminată în două seturi, în primul tur

News.ro acum 4 ore
Jucătoarea de tenis Irina Begu, 126 WTA, a fost eliminată, luni, în primul tur la Wimbledon, al treilea grand slam al anului. Irina Begu a fost învinsă Lin Zhu (China), 61 WTA, scor 6-0, 6-4. Meciul a durat 72 de minute. Tot luni mai joacă la Wimble

Vremea

București
acum

36°
lun.

21°/37°
mar.

21°/38°
mie.

19°/29°
joi

19°/30°
Iasi
acum

34°
lun.

19°/34°
mar.

17°/31°
mie.

16°/27°
joi

14°/21°
Constanta
acum

30°
lun.

20°/30°
mar.

22°/28°
mie.

20°/27°
joi

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

32°
lun.

20°/32°
mar.

17°/21°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°
Timisoara
acum

33°
lun.

21°/34°
mar.

18°/25°
mie.

15°/24°
joi

14°/27°