de N. I. DOBRA
22 august 2013 23:04
0 vizualizari
A-A+ Doi nemţi s-au asociat - Ute Erhardt şi Wilhelm Johnene - şi au publicat volumul "Vă spun sincer, mint perfect - sau Arta compromisului", în care minciuna este tratată atât serios şi exact, cât şi băşcălios şi jovial. Răsfoind-o, mi-am amintit de o întâmplare veche de tot, să fie de prin 1976-77.
Nu ştiu prin ce împrejurare, am ajuns acasă la Ioan Sirban, după bisăptămânalele noastre meciuri de fotbal de pe terenul UCFS. Cred că, la început am jucat 66 licitaţie, după care, rămânând doar patru, ne-am întărâtat la poker, pe sume mărunte, fireşte, pentru că în afară de Sirban, care era maior al armatei române, noi, ceilalţi, aveam salarii de supravieţuire. Să fi fost ora 9 seara când am început, stabilind că la 12 încheiem şi-o luăm către casă. (Adi O. şi cu mine locuiam în acelaşi bloc, pe aceeaşi scară, la acelaşi etaj, cu apartamentele uşă-n uşă, în cartierul Ştrand, iar "acţiunea" se desfăşura în Hipodrom, aşa că aveam de traversat oraşul). Nu-mi mai amintesc cum a decurs jocul, destul că, de la 12, l-am lungit până la 3, iar de la 3 la 5, când începuse să se lumineze. Maiorul avea un dulap doldora de sticle de bitter de Sibiu, băutură bună pe vremea aceea şi ne tot îmbia, dar mie îmi ghiorăiau maţele a foame. Adi - jucător profesionist de orice, de la remy şi cărţi, la zaruri şi 21 pe degete, ca la puşcărie - ori că pierdea, ori că voia să ne tundă la zero, a tot lungit jocul, până când m-am ridicat şi-am zis că-i las în trei. Aşa l-am mişcat de pe scaun şi-am pornit, pe jos - ce taxiuri, ce autobuze, ce troleibuze, la ora aia - făcând planul de bătaie pentru acasă. Pe el îl aşteptau nevasta şi băiatul (de vreo 6 ani, acum cu clinică stomatologică renumită), pe mine: nevasta, soacra, socrul şi două gâgâlici, una de grădiniţă, alta de ciclul întâi. Adi zice: "Băgăm o poveste, că ne-am î