Într-o scurtă analiză publicată de curând, economistul Florin Cîţu trage un semnal de alarmă în legătura cu majorările succesive ale salariului minim pe economie din acest an. O majorare a salariului minim – afirmă domnul Cîţu şi teoria sa – duce la şomaj pe termen scurt, în special în rândul tinerilor necalificaţi, iar pe termen lung – la reducerea ofertei de forţă de muncă pe termen lung. Efectele negative, ni se spune, sunt mai greu de identificat în ţări dezvoltate, dar mult mai vizibile în România, unde munca e supraimpozitată şi nivelul salarial foarte jos. Această teorie este susţinută în viziunea analistului economic de trei seturi de indicatori: evoluţia ratei şomajului începând cu ianuarie 2013, şomajul mai mare în rândul tinerilor (principala categorie afectată de politica majorării salariului minim, conform teoriei) şi scăderea ocupării in rândul populaţiei active.
Ca fapt divers, trebuie menţionat că economiştii sunt departe de a fi ajuns la un consens pe acest subiect: la urma urmei, economia e o ştiinţă socială, care nu poate livra adevăruri absolute, precum fizica, decât cu o singură condiţie: ca oamenii să se transforme în maşini. Mulţi economişti susţin că existenţa unui salariu minim şi creşterea acestuia generează şomaj mai mare, în timp ce alţii arată că nu există nici un fel de corelaţie între cele două, pentru ca piaţa găseşte numeroase alte instrumente de a răspunde la creşterea costurilor, altele decât concedierile de personal. Nu am pretenţia de a susţine nici un fel de teorie în acest text – vreau doar să arat că atunci când vrem să demonstrăm validitatea unei teorii, trebuie să căutăm altfel de dovezi empirice decât cele identificate de Florin Cîţu. Altfel, exist pericolul să compromitem chiar teoria!
O primă confirmare a teoriei vine dinspre evoluţia şomajului. În pofida creşterii economice, şomajul a crescut continuu
