Liviu Ioan Stoiciu: „Grupul de la Durău nu a fost o gaşcă literară” (I) Grupul de la Durău se află în aceste zile la… Durău. Acesta va împlini în această toamnă 20 de ani. Cum a văzut acest grup (din care a făcut parte) l-am întrebat pe scriitorul Liviu Ioan Stoiciu. Iată răspunsul: “Grupul de la Durău, cât am făcut parte din el, n-a fost niciodată considerat o gaşcă. Apoi, atunci când au apărut, Caietele de la Durău au fost un model de originalitate, au scos şi scântei, a fost o publicaţie-carte «vie» (de 100 de pagini, scris mărunt) receptată instantaneu, de atitudine, inclementă, crezută pe cuvânt. Mare păcat că nu s-a perpetuat până azi… Au fost 7 (şapte) – într-o grupare de scriitori «gata formaţi», membri ai Uniunii Scriitorilor din România-USR, azi vedete, pe atunci doar recunoscuţi în plan profesional naţional, personalităţi accentuate, fiecare fiind altceva: Adrian Alui Gheorghe, Gellu Dorian, Radu Florescu, Doina Popa, Nicolae Sava, Cassian Maria Spiridon, Liviu Ioan Stoiciu. A fost o minune că timp de 5 ani (1995-1999) întâlnirile de la intrarea în staţiunea Durău, la o cabană modestă de lemn (de pe malul unui pârâu de munte gălăgios; nu mai ştiu, cred că era proprietate a Romsilva, sau cum se chema pe atunci; Adrian Alui Gheorghe, prin relaţiile lui din judeţul Neamţ, reuşea să facă rost de ea, când şi când), au funcţionat sentimental, lăsându-se la o parte felul de a fi al fiecăruia, diferenţele date de gol de atitudinile publice, de opţiunile politice sau literare (unele se băteau cap în cap), sau prieteniile în particular. În acest grup am înţeles cât de greu se atenuează neînţelegerile sau conflictele (inevitabile între scriitori care gândesc liber). Eu, cel puţin, regretabil, nu aveam disciplina unor reguli (nu aveam experienţa unui membru de partid, de exemplu, care ştie ce important e compromisul cu colegul)… Totul a pornit într-o joacă literară de