Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nu vrea să îi retragă decorația lui Lazslo Tokes

Publicat in Ziarul Profit - Arges, vineri 23 august 2013 ·

Traian Băsescu respinge demersul legal făcut de premierul Victor Ponta, cu privire la retragerea decorației Steaua României, acordată lui Lazslo Tokes. Sub pretextul că premierul nu are dreptul legal să solicite retragerea unei decorații acordate de președintele României, Băsescu refuză retragerea Ordinului Steaua României acordat lui Tokes pe motiv că nu vrea să încalce legea. ”În temeiul Articolului 5 din Hotărârea Guvernului nr. 1511/2005 privind aprobare Regulamentului pentru organizarea și funcționarea consiliilor de onoare ale ordinelor naționale „Steaua României”, „Serviciul Credincios” și „Pentru Merit”,„cavalerii unui ordin pot semnala Cancelariei Ordinelor atitudini și fapte pe care le consideră dezonorante comise de alți cavaleri ai respectivului ordin și care aduc prejudicii morale și ating demnitatea și onoarea Ordinului”; menționăm că domnul prim-ministru Victor-Viorel Ponta nu este membru al Ordinului Național „Steaua României”, deci, conform prevederilor legale, nu poate solicita declanșarea procedurii de retragere a acestei decorații”, se arată în comunicatul de presă al Administrației Prezidențiale. După care, Președintele spune că: ia notă de inițiativa prim-ministrului Guvernului României, domnul Victor-Viorel Ponta, dar constată că a-i da curs înseamnă încălcarea legii; singura soluție de retragere a Ordinului Național „Steaua României” – în grad de Cavaler acordat domnului Tőkés László este cea prevăzută în HG 1511/2005, și anume ca unul dintre cavalerii acestui ordin să sesizeze în acest sens Consiliul de Onoare al Ordinului Național „Steaua României”.

Potrivit Articolului 52 din Legea 29/2000 privind sistemul național de decorații al României, „calitatea de membru al unui ordin se poate pierde în următoarele situații: a. – condamnarea prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă la pedeapsa privativă de lib

Articolul in Ziarul Profit - Arges >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Formula 1: George Russell, în pole position la Marele Premiu al Canadei

News.ro acum 2 ore
George Russell (Mercedes) va porni de pe prima poziţie a grilei în Marele Premiu al Canadei, a noua etapă a Campionatului Mondial de Formula 1. Pentru Russell este primul pole position din acest sezon. "Este extraordinar, mă simt atât de bine. Atât

Punctele temporare de trecere a frontierei din vestul ţării, deschise şi duminică

Press Alert acum 4 ore
Foto: arhivă Punctele temporare de trecere a frontierei vor fi deschise duminică, la cererea autorităților maghiare, în contextul desfășurării alegerilor, a anunțat Poliția de frontieră. „La solicitarea autorităților maghiare, în cursul zilei de dum

Lumea presei este în doliu. A murit Christophe Deloire, directorul general al organizaţiei Reporteri fără frontiere

Ziare.com acum 3 ore
Christophe Deloire, directorul general al organizaţiei Reporteri fără frontiere (Reporters Sans Frontieres, RSF), a murit sâmbătă, 8 iumie, la vârsta de 53 de ani, a anunţat organizaţia care apără libertatea presei în lume, informează AFP. Francezul

Iga Swiatek câştigă al treilea trofeu consecutiv la Roland Garros

Mediafax acum 8 ore
Swiatek, principala favorită, a fost condusă cu 2-1 la începutul meciului de pe Court Philippe Chatrier, înainte de a câştiga următoarele 10 game-uri pentru a-şi adjudeca setul inaugural şi a conduce cu 5-0 în cel de-al doilea. Partida a durat doar

UPDATE - Armata israeliană a salvat în viaţă patru ostatici din Gaza. Hamas spune că raidul în zonă s-a soldat cu cel puţin 200 de morţi/ Aripa armată a Hamas afirmă că Israelul a ucis o parte dintre ostatici în timpul operaţiunii

News.ro acum 2 ore
Patru ostatici israelieni - o femeie şi trei bărbaţi - au fost salvaţi în viaţă de trupele israeliene din captivitatea Hamas într-o operaţiune îndrăzneaţă desfăşurată în centrul Fâşiei Gaza în cursul zilei de sâmbătă, a anunţat armata israeliană (ID

A murit Lazăr Vlăsceanu, cel mai mare sociolog al educației din România

G4Media acum 4 ore
Astăzi a murit Lazăr Vlăsceanu, cel mai mare sociolog al educației din România. Intelectual de anvergură, cu doctoratul obținut la London University, Institute of Education, în 1976, autor a numeroase volume și cercetări în domeniul educației și cel

Bihor - Doi tineri aflaţi într-o barcă gonflabilă prinsă într-un vârtej, pe Crişul Repede, în zona Podului Dacia din Oradea, salvaţi de pompierii militari

News.ro acum 3 ore
Doi tineri aflaţi într-o barcă gonflabilă prinsă într-un vârtej, pe Crişul Repede, în zona Podului Dacia din Oradea au fost salvaţi sâmbătă seară de pompierii militari

Hunedoara: Dosar penal pentru coruperea alegătorilor, după ce un bărbat i-a oferit unei bătrâne o sumă de bani pentru a o determina să îl voteze la alegerile locale de duminică

News.ro acum 5 ore
Poliţiştii din oraşul Haţeg, judeţul Hunedoara, s-au autosesizat din oficiu, după ce pe o reţea de socializare un bărbat dezvăluia că o bătrână din comuna Pui a primit o sumă de bani de la un bărbat pentru a o determina pe aceasta să îl voteze la al

ANM a emis, sâmbătă, o avertizare de cod portocaliu pentru Capitală şi judeţul Ilfov / Vor fi semnalate descărcări electrice, averse, grindină de dimensiuni medii şi vijelie

News.ro acum 9 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare meteorologică cod portocaliu, pentru Municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov, valabil sâmbătă, în intervalul orar 15.42 - 16.30. De asemenea, a fost remis şi un mesaj de avertizare prin siste

Arest preventiv pentru bărbatul care a atacat-o pe Mette Frederiksen, premierul danez

Mediafax acum 7 ore
„Având în vedere faptul că acuzatul nu are nicio legătură cu Danemarca, există riscul de evadare”, a declarat judecătorul de la tribunalul oraşului Copenhaga ca fiind unul dintre motivele pentru sentinţa privativă de libertate, potrivit radiodifuzor

Vremea

București
acum

20°
dum.

19°/33°
lun.

22°/37°
mar.

20°/36°
mie.

23°/38°
Iasi
acum

18°
dum.

17°/30°
lun.

18°/33°
mar.

18°/32°
mie.

17°/26°
Constanta
acum

17°
dum.

17°/25°
lun.

20°/26°
mar.

20°/26°
mie.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

16°/28°
lun.

17°/29°
mar.

15°/28°
mie.

14°/22°
Timisoara
acum

19°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°
mar.

17°/30°
mie.

15°/24°