Când preşedintele Obama ne spune că vrea un judecător la Curtea Supremă care să fie empatic la probleme oamenilor, a intrat pe teritoriul dezbaterilor din interiorul psihologiei cu privire la ce anume înseamnă termenul de „empatie”.

Există cel puţin trei tipuri de empatie, fiecare cu alte implicaţii când vine vorba de alegerea candidatului potrivit. Prima dintre ele, empatia cognitivă, este cea care ne ajută să înţelegem cum gândesc ceilalţi; le putem înţelege punctul de vedere. Este utilă pentru negociatori, reprezentanţi de vânzări şi cei care trebuie să dezbată anumite teme. Pe de altă parte, cei ce posedă puternice abilităţi de empatie cognitivă pot manifesta carenţe de compasiune – îţi înţeleg punctul de vedere, dar nu-mi pasă. Psihologii vorbesc de „Triada neagră” – narcisiştii, indivizii machiavelici şi sociopaţii, care pot fi foarte iscusiţi în argumentări, dar au inima de gheaţă (de exemplu Dick Cheney).

Următorul tip de empatie este cel emoţional, cel care îi permite unui individ să simtă el însuşi sentimentele interlocutorului. Aceasta creează o legatură şi mai mult ca sigur că implică sistemul neural reflectat care activează în noi ceea ce vedem în alţii. Acest lucru ne permite să simţim împreună cu cealaltă persoană, dar nu neapărat să manifestăm compasiune.

Compasiunea apare atunci cînd discutăm de interes empatic, a treia varietate de empatie. Interesul empatic reprezintă nu doar înţelegerea şi trăirea sentimentelor pe care cineva le manifestă la un moment dat, ci şi dorinţa de a ajuta acea persoană dacă simţim că ea necesită asta. Un studiu al acestui tip de empatie la copii de şapte ani a arătat ca cei care prezentau cel mai scăzut interes cănd îşi vedeau mama supărată erau cei care în două decenii, cel mai probabil, urmau să aibă cazier.

Toate cele trei tipuri ar trebui să se regăsească în canditatul lui Obama.

Poate ac