Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Boli ce pot fi vindecate de medicina ”sufletului”

Publicat in Revista MedFarm, vineri 23 august 2013 ·

De cele mai multe ori provocările care se nasc în fața noastră sunt privite cu oarecare îndoială, se naște frica că nu le vom putea face față și undeva va interveni eșecul. Stări emoționale precum frica, incertitudinea, lipsa de interes pentru prezent, disperarea și deznădejdea stau la originea multor boli ce sunt tratate cu ajutorul medicinei convenționale. Se pare că ele pot fi împiedicate să apară dacă stările emoționale sunt tratate cu ajutorul medicinei ”sufletului”, respectiv prin terapia florală Bach, o tehnică utilizată pe scară largă în vestul Europei, în timp ce în România este la început de drum.

Terapia își are originile în Anglia, fiind o metodă alternativă de vindecare, descoperită de dr. Edward Bach între anii 1930-1936. Practic se identifică cauza dezechilibrului din organism, ce stă la baza bolii, prin eliminarea emoțiilor negative, luându-se în calcul personalitatea individului, reacția lui față de unele evenimente de-a lungul vieții. ”Este o medicină a sufletului terapia Bach. A fost descoperită și inițiată de dr. Bach, medic homeopat, internist, microbiolog. În momentul în care a descoperit că are cancer s-a retras într-o zonă nepoluată din Anglia și acolo, fiind un fin observator, a constatat efectele benefice ale plantelor, a constatat că ele sunt utile în bolile psihosomatice. Pe parcursul anilor a descoperit 38 de remedii florale, unele obținute prin metoda fierberii, altele prin metoda soarelui”, a explicat farm.Valeria Antonie din Târgu-Mureș, care a urmat cursuri de calificare pentru a putea practica terapia Bach.

Remedii florale pentru dezechilibre mental-emoționale

Cele 38 de remedii florale au fost împărțite în șapte categorii corespunzătoare celor șapte dezechilibre mental-emoționale existente în ființa umană și prin utilizarea lor se elimină boala. Însă, esențial este ca pacientul să se deschidă în fața terapeutul

Articolul in Revista MedFarm >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un tren care circula de la Praga la Budapesta s-a ciocnit cu un autobuz în Slovacia: cel puţin şase morţi şi cinci răniţi

Mediafax acum 2 ore
Cel puţin şase persoane au fost ucise şi alte cinci rănite după ce un tren de pasageri şi un autobuz s-au ciocnit la o trecere la nivel cu calea ferată din sudul Slovaciei, relatează The Guardian. Accidentul a avut loc imediat după ora 17:00 în apro

Prognoza meteo pentru Constanța, vineri, 28 iunie 2024

Ziua Constanta acum 6 ore
Mâine, 28 iunie 2024, în municipiul Constanța, soarele strălucește intens, oferind condiții meteo ideale pentru activități în aer liber. Temperatura este de aproximativ 28°C (82°F), cu o umiditate relativ scăzută de 49%. Vântul suflă cu o viteză de

Dosar penal la Gorj, după ce subiectele proba de matematică a Evaluării Naţionale au apărut public

Mediafax acum 7 ore
Poliţişti din cadrul Poliţiei municipiului Târgu Jiu s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, la o şcoală din Târgu Jiu a avut loc un incident, pe timpul desfăşurării probei scrise la matematică, din cadrul Evaluării Naţionale. „Din primele

Studentul care a încercat să-și incendieze profesorul, reținut 24 de ore. Cap de acuzare: tentativă de omor VIDEO

Ziare.com acum 5 ore
Studentul din Constanţa care şi-a incendiat profesorul, joi, 27 iunie, nemulţumit fiind de nota pe care acesta i-a dat-o la un examen, a fost reţinut pentru tentativă de omor. El va fi prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare prevent

O vacă a ajuns pe Autostrada A3 şi a fost lovită de două maşini; un autoturism s-a răsturnat

Mediafax acum 5 ore
Potrivit Poliţiei Prahova, accidentul rutier a avut loc în comuna Gherghiţa, pe Autostrada A3. Din primele informaţii, o bovină a ieşit pe carosabil, fiind acroşată de două autoturisme. Una dintre maşini s-a răsturnat pe plafon. La sosirea echipajel

UPDATE Coliziune între un autocar cu 20 de călători și o mașină la Hârlești, Bacău. A fost activat planul roșu de intervenție. Cinci persoane rănite

Ziare.com acum 7 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bacău a activat, joi seara, 27 iunie, Planul Roşu de Intervenţie, ca urmare a coliziunii dintre un autocar şi un autoturism în localitatea Hârleşti. UPDATE 21.01 Cinci persoane, dintre care trei sunt in

Copil de un an mort după ce a fost lovit cu mașina de tatăl său. Bărbatul consumase băuturi alcoolice

Ziare.com acum 7 ore
Un copil de un an a murit, joi, 27 iunie, după ce a fost lovit de maşina condusă de tatăl său, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani, Delia Nenişcu. Potrivit sursei citate, accidentul a avut loc în curtea un

Nicuşor Dan: Îmi doresc ca PNL să facă parte din majoritatea din Consiliul General / Primarul general va începe negocierile după ”o clarificare la nivel naţional a partidelor”

News.ro acum 5 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă, joi seară, că în viitorul mandat îşi doreşte ca PNL să facă parte din majoritatea care se va constitui în cadrul Consiiliului General. El a precizat că nu a început discuţiile cu partidele care au

Hotărârea de Guvern pentru stabilirea datei alegerilor prezidenţiale nu se află pe agenda şedinţei de Guvern de vineri

News.ro acum 5 ore
Guvernul a transmis, joi seară, agenda şedinţei de Guvern de vineri, iar proiectul de Hotărâre de Guvern pentru stabilirea datei alegerilor prezidenţiale nu se află pe ordinea de zi. PSD şi PNL nu s-au înţeles pe această temă şi s-au atacat reciproc

Rovinieta poate fi cumpărată de șoferi și de pe Ghișeul.ro

Wall-Street.ro acum 12 ore
Persoanele fizice pot achiziţiona rovinieta începând de joi şi prin intermediul platformei Ghişeul.ro, informează Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), într-un comunicat de presă, relatează Agerpres. „Începând de astă

Vremea

București
acum

19°
vin.

19°/33°
sâm.

21°/35°
dum.

21°/36°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

20°
vin.

19°/31°
sâm.

21°/31°
dum.

20°/33°
lun.

19°/34°
Constanta
acum

17°
vin.

17°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/27°
lun.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

17°/28°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/31°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

18°
vin.

18°/29°
sâm.

19°/32°
dum.

21°/35°
lun.

22°/34°