Shin Dong-hyuk are 31 de ani şi este unul dintre norocoşii care au reuşit să scape din taberele de tortură din Coreea de Nord, dar nu înainte de a cunoaşte Iadul. Bărbatul a povestit totul despre ororile trăite, într-o carte: “Escape from Camp 14″.
Shin s-a născut în acel lagăr în 1982. Nu avea dreptul la libertate, pentru că rude de-ale sale se împotriviseră regimului: doi unchi vruseseră să fugă din ţară, fuseseră prinşi, iar generaţii întregi după moartea lor aveau să sufere din această cauză.
Bărbatul îşi aminteşte clar cum a văzut prima execuţie şi apoi pe a doua, pe a treia şi tot aşa, până când şi-a văzut mama bătută şi spânzurată şi fratele ciuruit de gloanţe, până când creierii lui se aflau împrăştiaţi pe jos. Şi, cel mai tragic, el îi denunţase deoarece au vrut să fugă din tabără şi el ştia că dacă ar fi fost prinşi, toată familia lui ar fi fost omorâtă. Astfel a ales să facă ceea ce mulţi alţii obişnuiau_ îşi denunţau rudele, sperând la o viaţă mai bună.
“Mâncam orice: şopârle, viermi, gândaci. Cum vedeai ceva viu, care mişca, cum te repezeai să îl prinzi şi să îl mânănci. Nimic nu supravieşuia“, povesteşte Shin Dong-hyuk.
Unul dintre cele mai cumplite momente pe care şi le aminteşte bărbatul de 31 de ani este uciderea unui bebeluş. O mampă a fost obligată să îşi omoare nou-născutul, prin înecare. Femeia s-a împotrivit iniţial ,dar după ce a fost bătută şi torturată a trebuit să se supună. “A luat copilul şi l-a băgat cu capul într-un vas cu apă. L-a ţinut aşa, cu faţa în jos, până când bebeluşul nu s-a mai mişcat şi din apă au ieşit câteva bule de aer. Apoi, una dintre bunicile lui au luat cadavrul”, a pvoestit Shin.
Şi el a avut de suferit, după ce a scăpat o maşină de scris pe scări. “Un paznic a venit la mine şi mi-a spus că orice aş păţi eu, maşina de scris nu va mai funcţiona niciodată. Am crezut că vor fi omorât. În sch