Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cercetați pentru furt

Publicat in Gazeta de Navodari, vineri 23 august 2013 ·

BULETIN DE PRESĂ La data de 23 august a.c., ora 02.00, poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Biroului de Poliţie pentru Staţiunea Mamaia, au surprins în flagrant doi minori de 14, respectiv 16 ani, în timp ce sustrăgeau mai multe şezlonguri de pe o plaja privată din centrul staţiunii. Din cercetări s-a stabilit că cei doi au sustras cinci şezlonguri metalice cu material textil în valoare totală de 1500 lei, acestea fiind recuperate şi predate reprezentantului societăţii păgubite. Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale a suspecţilor, urmând a fi făcute propuneri legale corespunzătoare prin unitatea de Parchet competentă. La data de 13 august a.c., poliţiştii din cadrul Biroului de poliţie pentru Staţiunea mamaia au fost sesizaţi de către o turistă cu privire la faptul că, i-a fost sustras de pe plajă un rucsac, în care se aflau două telefoane mobile de ultimă generaţie, documente, cheia unui autoturism şi o sumă de bani, prejudiciul total fiind de 3.000 lei. În urma investigaţiilor efectuate, oamenii legii au identificat un minor în vârstă de 17 ani, din Constanţa, suspect de comiterea furtului, bunurile sustrase fiind recuperate în totalitate şi predate păgubitei. Celui în cauză i s-a întocmit dosar penal, fiind cercetat în stare de libertate pentru furt calificat.

BULETIN DE PRESĂ La data de 23 august a.c., ora 02.00, poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Biroului de Poliţie pentru Staţiunea Mamaia, au surprins în flagrant doi minori de 14, respectiv 16 ani, în timp ce sustrăgeau mai multe şezlonguri de pe o plaja privată din centrul staţiunii. Din cercetări s-a stabilit că cei doi au sustras cinci şezlonguri metalice cu material textil în valoare totală de 1500 lei, acestea fiind recuperate şi predate reprezentantului societăţii păgubite. Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii întregi

Articolul in Gazeta de Navodari >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou schimb de prizonieri între Rusia și Ucraina. Câți soldați au fost eliberați

Ziare.com acum 4 ore
Un nou schimb de prizonieri a avut loc marți, 25 iunie, între Rusia și Ucraina, mediat de Emiratele Arabe Unite, transmite AFP. "La încheierea procesului de negocieri, 90 de soldaţi ruşi care se aflau în pericol de moarte în captivitate au fost repa

NATO anunță miercuri, 26 iunie, nominalizarea oficială a lui Mark Rutte în funcția de secretar general

Ziare.com acum 8 ore
Cele 32 de state membre ale Alianței Nord-Atlantice vor confirma miercuri, 26 iunie, nominalizarea premierului interimar olandez Mark Rutte în postul de secretar general al Alianţei, au anunţat marţi, 25 iunie, surse diplomatice citate de AFP. Ambas

Euro 2024: Zero peste tot în grupa C. S-au calificat în optimi Anglia, Danemarca şi Slovenia

News.ro acum 3 ore
Echipa naţională a Angliei a încheiat la egalitate marţi seara, la Koln, scor 0-0, cu reprezentativa Sloveniei, în grupa C a turneului final Euro 2024. Într-un alt meci la Munchen, Danemarca şi Serbia au făcut 0-0. Astfel, sârbii au fost eliminaţi,

EVALUARE NAŢIONALĂ 2024 - 7.069 de absolvenţi ai clasei a Vlll-a înscrişi la examen nu s-au prezentat la prima probă, cea de Limba şi literatura română / Un elev a fost eliminat pentru tentativă de fraudă

News.ro acum 10 ore
Peste 7.000 de absolvenţi ai clasei a Vlll-a înscrişi la examenul de evaluare naţională nu s-au prezentat marţi la prima probă, cea de Limba şi literatura română, rata de participare fiind de 95,6%. Un elev a fost eliminat din examen pentru tentativ

Restricţii de trafic în Capitală pentru ceremonia dedicată Zilei Drapelului Naţional

Mediafax acum 9 ore
Astfel, se va restricţiona traficul rutier după cum urmează: - în intervalul orar 06:00 – 11:00, pe Str. Constantin Mille, între Calea Victoriei şi Str. Ion Brezoianu; - în intervalul orar 08:00 – 11:00, pe Str. Constantin Mille, între Str. Oteteleş

UPDATE-Uniunea Europeană lansează oficial negocieri de aderare cu Ucraina

News.ro acum 8 ore
Uniunea Europeană (UE) a lansat în mod oficial marţi, la Luxemburg, negocieri de aderare cu Ucraina, o etapă catalogată drept ”istorică”, atât la Bruxelles, cât şi la Kiev, relatează AFP. (Vom reveni) ”O Ucraină puternică nu este posibilă fără UE, i

România a ridicat nivelul de alertă pentru călătoriile în Kenya. MAE: Evitați zonele cu demonstrații

Ziare.com acum 8 ore
România a ridicat, marţi, 25 iunie, nivelul de alertă pentru Kenya la 8/9 şi cere cetăţenilor români să evite orice călătorie în zonă. Celor care se află deja acolo le recomandă să îşi notifice de urgenţă prezenţa la Ambasada României la Nairobi. ”P

Gigi Becali, sfat pentru Edi Iordănescu înainte de România - Slovacia: „Nu le convine nici lor”

Gazeta Sporturilor acum 13 ore
Gigi Becali (66 de ani), patronul de la FCSB, a oferit un punct de vedere cu privire la modul în care România ar trebui să abordeze meciul cu Slovacia, ultimul al Grupei E de la Campionatul European din Germania. - Costel Pantilimon, fostul portar a

Euro 2024: Tricolorii s-au antrenat la Frankfurt înaintea meciului de miercuri cu Slovacia

News.ro acum 5 ore
Naţionala României a avut marţi seara programat antrenamentul oficial înaintea ultimului meci din grupă, cel cu Slovacia, care îi poate duce pe tricolori în optimile de finală ale EURO 2024. Pentru a proteja gazonul de pe Frankfurt Arena, UEFA a mut

Shifty Shellshock, liderul Crazy Town şi solistul piesei "Butterfly", a murit la 49 de ani

News.ro acum 12 ore
Shifty Shellshock, liderul trupei rap rock Crazy Town, care a cântat melodia de succes "Butterfly", a murit. El avea 49 de ani. Potrivit site-ului Los Angeles County Medical Examiner's, Shellshock - al cărui nume la naştere era Seth Binzer - a murit

Vremea

București
acum

22°
mie.

21°/33°
joi

19°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/35°
Iasi
acum

17°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

18°/30°
sâm.

19°/32°
Constanta
acum

18°
mie.

18°/25°
joi

20°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

20°
mie.

19°/28°
joi

17°/28°
vin.

18°/28°
sâm.

18°/29°
Timisoara
acum

22°
mie.

20°/32°
joi

18°/31°
vin.

18°/28°
sâm.

19°/31°